Proteste uriașe au loc , sâmbătă, în capitala Danemarcei, Copenhaga, și în alte orașe din țară. Oamenii au pancarte pe care au scris „mâinile jos de pe Groenlanda”, „solidaritate” și „poporul groenlandez nu poate fi mituit”. În Copenhaga, danezii vor merge în marș până la Ambasada Statelor Unite, pentru a protesta față de amenințările Administrației Trump că SUA vor prelua Groenlanda prin orice mijloace necesare.
„Demonstrăm împotriva declarațiilor și ambițiilor americane de a anexa Groenlanda. Cerem respect pentru Regatul Danemarcei și pentru dreptul Groenlandei la autodeterminare. Sperăm că putem arăta că suntem mulți cei care sprijinim Groenlanda”, a declarat Camilla Siezing, președinta Asociației Inuite, potrivit The Guardian.
Piața Primăriei din Copenhaga a devenit neîncăpătoare sâmbătă din cauza danezilor care s-au strâns într-o demonstrație de sprijin pentru groenlandezi. Oamenii au pancarte pe care scrie „Mâinile jos de pe Groenlanda”, „Poporul groenlandez nu poate fi mituit”, „Solidaritate” și „Groenlanda e pentru groenlandezi”.
Alte demonstrații au loc și în orașele Aarhus, Odense, Aalborg și Esbjerg. În paralel au loc protestele și la Nuuk, Ilullisat, Qaqortoq și Aasiaat din Groenlanda.
Protestatarii scandează „Groenlanda nu e de vânzare” și flutură steagurile Groenlandei.
„Sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul uriaș pe care noi, ca groenlandezi, îl primim… de asemenea, transmitem un mesaj lumii întregi: trebuie să vă treziți. Groenlanda și groenlandezii au devenit, fără voia lor, linia frontului în lupta pentru democrație și drepturile omului”, a declarat Julie Rademacher, președinta Uagut, o organizație a groenlandezilor din Danemarca, pentru The Guardian.
Mădălina Paxaman, jurnalistă care locuiește în Danemarca, a explicat, la Antena 3 CNN, că a spus că tradițional danezii nu ies la proteste, iar faptul că au ieșit într-un număr atât de mare arată cât de importantă este Groenlanda pentru ei și dreptul poporului groenlandez la autodeterminare.
„Cred că mesajul principal pe care ei au vrut să-l transmită Administrației Trump este că Groenlanda aparține groenlandezilor și că ei au dreptul la autodeterminare. Mai mult decât atât, după ce au considerat afirmațiile președintelui Americii ca fiind amuzante, când ele inițial au fost făcute, acum le tratează foarte serios.
Danezii nu cred neapărat într-o incursiune militară a americanilor în Danemarca, dar iau foarte serios în serios ambițiile pe care le consideră nerezonabile ale președintelui Trump și vor să-i arate cu aceste demonstrații că ei sunt foarte hotărâți să nu renunțe la Groenlanda și să susțină în continuare, așa cum o fac și acum și au făcut-o și în trecut, Groenlanda”, a spus jurnalista.
Danemarca, tot mai îngrijorată de pretențiile SUA asupra Groenlandei
Danezii au fost scoși în stradă de amenințările tot mai dese ale Administrației Trump că SUA vor prelua controlul asupra Groenlandei. Cel mai recent, Donald Trump a amenințat țările care se opun anexării teritoriului cu noi tarife comerciale.
„Aș putea impune noi tarife vamale țărilor dacă nu sunt de acord cu Groenlanda, pentru că avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea națională. Așa că aș putea face asta”, a spus Trump în timpul unui eveniment la Casa Albă.
Îngrijorările sunt atât de mari în Danemarca că oficialii danezi i-ar fi întrebat pe omologii lor britanici în ce circumstanțe ar putea cere apărarea aliaților NATO, mai exact dacă articolul 5 al Tratatului NATO poate fi activat împotriva unui alt stat NATO.
Marea Britanie și aliații săi europeni desfășoară un exercițiu de evaluare în Groenlanda pentru a decide dacă vor trimite trupe pentru antrenament sau vor desfășura o misiune de poliție aeriană, în încercarea de a-l liniști pe Trump. Vineri, soldați danezi au aterizat pe Aeroportul din Nuuk cu un avion din Danemarca. Împreună cu aliații NATO, ei vor participa la diverse exerciții. Germania, Suedia, Norvegia, Franța, Finlanda, Țările de Jos și Marea Britanie participă, de asemenea.
Potrivit unui stat implicat, aliații vor să reasigure SUA că membrii europeni ai NATO tratează cu seriozitate securitatea Arcticii, în încercarea de a-l opri pe președintele american să încerce să preia teritoriul.
Reacția Ambasadei Rusiei
Ambasada Rusiei din Danemarca a criticat dur desfășurarea de forțe din Groenlanda. Ambasadorul Vladimir Barbin a declarat, într-un interviu pentru agenția TASS, că se „fetișizează” amenințarea rusească pentru a militariza Arctica. „Implicând NATO în Arctica, inclusiv în Groenlanda, Danemarca promovează abordări confruntaționale care duc nu la întărirea, ci la slăbirea securității și la creșterea tensiunilor militare în regiune”, a adăugat el.
Ambasadorul Rusiei la Conpenhaga a adăugat că Rusia nu are „planuri agresive față de vecinii săi arctici”.
„Dorința de independență este un obiectiv comun tuturor partidelor politice din Groenlanda, deși există diferențe între ele în ceea ce privește viteza de deplasare spre independență și condițiile necesare pentru realizarea acesteia. Deciziile privind această chestiune pot fi luate doar de Groenlanda și Danemarca. Este o problemă internă a lor. Cu toate acestea, Copenhaga a înregistrat încercări ale SUA de a influența aceste procese și a făcut reprezentări oficiale părții americane în acest sens.
Interesul actual al SUA pentru Groenlanda este văzut de unii politicieni groenlandezi ca o oportunitate de a accelera obținerea independenței, însă aceasta nu reflectă opinia tuturor groenlandezilor.
Rusia nu are planuri agresive față de vecinii săi arctici, nu îi amenință militar, nu îi șantajează și nu revendică teritorii. Ministrul de externe al Danemarcei, L. Løkke Rasmussen, a declarat la conferința de presă de la Washington din 14 ianuarie că nici Rusia, nici China nu amenință în prezent Groenlanda”, a spus el.