Într-o regiune din nord-vestul Boliviei, printre cele mai bogate în biodiversitate de pe planetă, cultivatorii de cacao organică au reușit ceea ce părea imposibil: să oprească avansul industriei miniere de aur. Prin legi locale adoptate în 2021, localitățile Palos Blancos și Alto Beni au interzis mineritul pe teritoriul lor, protejându-și agricultura, certificările internaționale și pădurile. Acum, pe fondul prețurilor record ale aurului – peste 5.100 de dolari uncia – cel puțin alte zece municipalități și teritorii indigene vor să le urmeze exemplul, arată un reportaj The Guardian.
Arborii de mahon se înalță deasupra lui Herminio Mamani în timp ce acesta își îngrijește ferma de cacao din nord-vestul Boliviei, o regiune cu o biodiversitate excepțională. Fost președinte al El Ceibo, cea mai mare cooperativă de cacao organică din țară, el spune că modelul de agrosilvicultură practicat de cei 1.300 de membri ai cooperativei este esențial nu doar pentru menținerea calității cacauei pe care o cultivă – folosită pentru ciocolată și alte produse – ci și pentru a ține la distanță mineritul aurifer.
„Noi, producătorii de cacao, nu am ucide niciodată un animal aici”, spune el, în timp ce papagalii țipă prin apropiere. „Parcelele de pământ nu pot fi niciodată monoculturi – toate culturile cresc împreună.”
La vreo 30 de kilometri distanță, bărci de dragare și excavatoare funcționează fără oprire de-a lungul râului Kaka, parte dintr-o goană după aur care a deviat cursuri de apă și a pătruns în pădurile unor parcuri naționale printre cele mai bogate în biodiversitate din lume. Terenul lui Mamani rămâne protejat datorită unor legi locale adoptate în 2021, care au interzis mineritul în Palos Blancos și Alto Beni.
El s-a numărat printre cei care au militat pentru ordonanța locală prin care Palos Blancos a fost declarat zonă fără minerit, o măsură prezentată drept esențială pentru protejarea agriculturii și a securității alimentare. Alto Beni, un oraș vecin, a urmat exemplul cu o măsură similară câteva luni mai târziu.
Pe fondul creșterii prețului aurului cu peste 64% în 2025, de la aproximativ 2.000 de dolari uncia în 2020 la maxime istorice de peste 5.100 de dolari uncia în ianuarie, în contextul incertitudinilor geopolitice în creștere, alte orașe boliviene privesc spre aceste localități ca modele pentru protejarea propriilor terenuri.
Inițiativa a început în 2017, când o dragă minieră a apărut pe râul Boopi, aflat la granița dintre Alto Beni și Palos Blancos. Ambele municipalități, dependente de agricultura ecologică, evitaseră mineritul, dar fuseseră martore la efectele devastatoare ale acestuia în alte zone.
„Cunosc Mayaya de când eram mic, iar râul era adânc și plin de pești”, spune Roberto Gutierrez, fermier în Alto Beni, referindu-se la un oraș din apropiere în care mineritul domină. „Acum nivelul apei a scăzut, poluarea s-a infiltrat, iar peștii dispar.”
Comunitățile au reacționat rapid. „Oamenii s-au strâns în protest masiv și au transmis un avertisment: «Plecați, sau vă dăm foc la utilaje»”, povestește Nancy Chambi, fermieră și consilieră locală în Alto Beni. Minerii au plecat.
El Ceibo și alte cooperative s-au opus mineritului, temându-se că poluarea cu mercur le-ar putea costa certificările internaționale. „Chiar dacă s-ar permite mineritul la scară mică, e un drum alunecos”, spune Mamani. „Contaminarea ar fi inevitabilă, și dacă am pierde certificările, prețul cacaualei noastre s-ar prăbuși.”
După patru ani de presiune comunitară, Palos Blancos și Alto Beni au adoptat interdicții ale mineritului în 2021. O lege departamentală din 2024 le-a legitimat și mai mult poziția, în ciuda voinței guvernului central.
„Le-am arătat oamenilor că mineritul face mai mult rău decât bine”, spune Ulises Ariñez, fost secretar de mediu al municipalității Palos Blancos. „Oamenii au înțeles că aurul e trecător, dar agricultura și conservarea naturii sunt pentru totdeauna.”
Legile le-au asigurat fermierilor statutul de producători organici. În 2025, El Ceibo a exportat 2.000 de tone de cacao, în principal în Europa și SUA, oferind un oarecare scut în mijlocul crizei economice din Bolivia.
„Având în vedere cât de prost stau lucrurile cu economia țării, oamenii de aici sunt ceva mai liniștiți”, spune Jesús Tapia, producător El Ceibo.
Pentru Chambi și Gutierrez, care vând culturi precum cacao, banane și papaya prin intermediul unei cooperative mai mici, legile au fost transformatoare. „Dacă Mayaya are aur galben, noi avem aur violet”, spune Gutierrez, referindu-se la păstăile lor de cacao.
Dar prețurile record ale aurului au alimentat mineritul ilegal la nivel mondial, provocând defrișări, otrăviri cu mercur, conflicte armate și trafic de persoane și de animale. În Bolivia, mineritul legal și cel ilegal s-au extins în arii protejate, nesancționate de o reglementare laxă. Inundațiile grave din Tipuani și Guanay au impus relocarea potențială a unor localități.
Cel puțin alte zece municipalități și teritorii indigene urmăresc acum adoptarea unor interdicții similare. „Acesta e doar începutul luptei”, spune Pablo Solón, activist de mediu și fost ambasador al Boliviei la ONU, care a sprijinit municipalitățile în căutarea unor alternative la minerit. „Trebuie să construim un zid ca să împiedicăm mineritul să coboare pe râu.”
El vede cel mai mare potențial de rezistență în municipalități precum Rurrenabaque, care are deja un sector turistic puternic, și în teritorii indigene precum Pilón Lajas, recunoscând totodată că mineritul va continua în alte zone. „Va fi un zid care să împiedice cancerul să se extindă”, spune el. „Dar cancerul există.”
Producătorii de cacao din Palos Blancos și Alto Beni au acces pe piețele internaționale, dar în alte zone fermierii se chinuie. „Avem producție, dar nu avem acces la piețe”, spune Karen Coata, vicepreședinta Organizației Femeilor Indigene Leco.
În teritoriul ei, Pilcol, oamenii raportează boli legate de mercur, precum dureri de cap și dureri pulmonare, și totuși mulți lucrează în mine pentru a-și suplimenta veniturile. „Cum altfel să ne descurcăm?”, întreabă ea.
Franklin Quequesana, consilier local din Guanay, pledează pentru reglementarea mineritului, nu pentru interdicția totală. „Guanay este o municipalitate minieră – mineritul reprezintă cam 80% din economia noastră”, spune el. „Ar fi imposibil să adoptăm o lege municipală aici, dar putem interzice mineritul în anumite sectoare.”
Ariñez, acum coordonator municipal pentru organizația nonprofit Fundación Natura, lucrează cu Quequesana la adoptarea unei legi care să declare zona Uyapi liberă de minerit, pentru a-i proteja agricultura.
Obiectivul este realizabil: în 2024, municipalitățile Guanay și Teoponte – ambele dependente de minerit – au creat arii de conservare adiacente. „Acum cinci ani, nimeni nu ar fi vorbit despre o zonă protejată aici”, spune Ariñez.
Cu prețurile aurului așteptate să continue să crească, mineritul se va extinde. „Mineritul ar putea fi făcut responsabil, dar asta ar însemna gestionarea corectă a deșeurilor – iar eu nu cred că asta se va întâmpla”, spune Quequesana. „Guvernul central continuă să autorizeze proiecte, iar noi suntem cei afectați.”
Alfredo Zaconeta, cercetător în domeniul mineritului la organizația nonprofit Cedla, susține că este nevoie de o politică la nivel național. „Dacă guvernul nu stabilește clar care sunt zonele deschise mineritului, impactul nu va fi cel pe care și-l doresc oamenii.”
Solón se îndoiește că o reformă la nivel național este probabilă, invocând conflicte de interese care traversează tot spectrul politic.
Ministerul Mineritului și Metalurgiei și autoritatea minieră din Bolivia au refuzat solicitările de interviu. În ianuarie, ministrul mineritului a declarat presei locale că prețurile ridicate ale aurului reprezintă o „oportunitate” pentru Bolivia de a exporta până la cinci miliarde de dolari de metal anual. El a subliniat, de asemenea, necesitatea combaterii contrabandei și a îmbunătățirii trasabilității.
În februarie, noua administrație a Boliviei a luat în considerare un decret pentru accelerarea regularizării operațiunilor miniere neconforme. Dacă va fi aprobat, acesta ar reduce cerințele legale pentru 3.982 de proiecte miniere care nu au respectat o lege din 2014, inclusiv prin exceptări de la cerințele de obținere a avizelor de mediu.
Pentru Solón, interdicțiile locale sunt „una dintre puținele posibilități de a proteja Amazonul”. Susținătorii lor rămân optimiști. În 2025, partea peruviană a lacului Titicaca a obținut recunoaștere legală, iar o instanță a suspendat mineritul în afara zonelor autorizate de-a lungul râului Madre de Dios din Bolivia. Au fost create, de asemenea, patru noi arii protejate.
„Noi, în Alto Beni, trăim în armonie și pace”, spune Chambi. „Tot ce cerem este ca lucrurile să rămână așa.”
Ştiri video recomandate
