Antena 3 CNN Externe Mapamond O braziliancă de 119 ani cere să fie declarată cea mai în vârstă persoană de lume. Spune că e sănătoasă pentru că mănâncă banane

O braziliancă de 119 ani cere să fie declarată cea mai în vârstă persoană de lume. Spune că e sănătoasă pentru că mănâncă banane

D.C.
2 minute de citit Publicat la 15:06 17 Ian 2025 Modificat la 16:17 17 Ian 2025
brazilia

Cu aproape două luni înainte de împlinirea vârstei de 120 de ani, Deolira Gliceria Pedro da Silva, o străbunică din statul brazilian Rio de Janeiro, doreşte să fie recunoscută drept cea mai vârstnică persoană în viaţă din lume de către Guinness World Records, transmite Reuters citată de Agerpres.

Guinness World Records o recunoaşte în prezent pe o altă femeie din Brazilia, Inah Canabarro Lucas, o călugăriţă din statul sudic Rio Grande do Sul, drept cea mai vârstnică persoană în viaţă, la 116 ani, însă familia şi medicii lui Deolira sunt încrezători că aceasta va prelua în curând titlul.

"Ea nu este încă în carte (Guinness World Records, n.r.), dar este cea mai bătrână din lume, conform documentelor pe care le avem despre ea, aşa cum am descoperit recent", a declarat nepoata lui Deolira, Doroteia Ferreira da Silva, care are jumătate din vârsta ei.

Documentele arată că Deolira Gliceria Pedro da Silva s-a născut la 10 martie 1905 în Porciuncula, un orăşel din statul Rio. Ea locuieşte în prezent într-o casă pictată în culori vii din Itaperuna, unde cele două nepoate ale sale, Doroteia, în vârstă de 60 de ani, şi Leida Ferreira da Silva, de 64 de ani, au grijă de ea.

Centenara este monitorizată, de asemenea, de medici şi de cercetători care sunt interesaţi să afle cum a depăşit cu peste patru decenii speranţa medie de viaţă din Brazilia, care este în prezent de 76,4 ani.

În 2025, Deolira va împlini 120 de ani. "Ea are o stare generală de sănătate bună pentru condiţia ei şi nu ia niciun medicament", a declarat medicul geriatru Juair de Abreu Pereira, care o monitorizează şi asistă familia în demersul pe lângă Guinness World Records.

Într-un comunicat, Guinness World Records a afirmat că nu poate confirma că a intrat în posesia cererii pentru Pedro da Silva, deoarece primeşte numeroase astfel de solicitări de la persoane din întreaga lume care pretind că sunt cea mai vârstnică persoană în viaţă.

Inundaţiile majore care au lovit regiunea în urmă cu aproape 20 de ani au distrus majoritatea documentelor originale ale lui Deolira, a declarat medicul ei. Acest lucru ar putea reprezenta o provocare pentru recunoaşterea oficială a vârstei sale.

Chiar dacă vârsta ei nu este cunoscută exact, Pedro da Silva are cu siguranţă peste 100 de ani, potrivit lui Mateus Vidigal, cercetător la Universitatea din Sao Paulo, care studiază cazul ei în cadrul unui proiect despre "super-centenarii" din Brazilia.

"Doamna Deolira nu a fost exclusă din studiu, dar există această problemă legată de lipsa documentaţiei aprobate de către aceste organizaţii", a declarat Vidigal, referindu-se la instituţii de verificare precum Guinness World Records.

Alimentaţia sănătoasă şi obiceiurile de somn ale braziliencei sunt esenţiale pentru longevitatea sa, potrivit doctorului Pereira. Ea are o relaţie bună cu familia sa şi îi place să mănânce banane. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close