Totul a început la pub, la o bere, când patru prieteni, toți foști militari, discutau despre o aventură prin care să strângă fonduri pentru o organizație caritabilă dedicată veteranilor, când unul dintre ei a propus ideea de a urca pe Everest.
„Suntem toți oameni ocupați”
Răspunsul meu a fost: ‘N-am cum să petrec patru, șase, poate chiar opt săptămâni urcând pe Everest — e aproape imposibil’,” a spus Al Carns, parlamentar britanic, pentru CNN.
Dar unul dintre prieteni a venit cu o provocare: auzise despre o metodă nouă de aclimatizare care, teoretic, le-ar permite să ajungă pe vârful de 8.849 metri în mai puțin de o săptămână — prin inhalarea unui gaz nobil numit xenon înainte de expediție.
Luna aceasta, cei patru — un pilot, un politician, un om de afaceri și un antreprenor — plănuiesc să urce pe Everest în șapte zile: vor zbura din Marea Britanie în Kathmandu, vor lua un elicopter până la tabăra de bază și vor încerca să atingă vârful în doar câteva zile, urmând să revină acasă într-o premieră istorică.
Totul ar fi posibil, spun ei, datorită inhalării gazului xenon cu zece zile înainte, ca parte a unui program oferit de Furtenbach Adventures.
„Înainte să urci pe Everest, trebuie să-ți adaptezi corpul la nivelul scăzut de oxigen,” a explicat Lukas Furtenbach, CEO-ul companiei. „Se poate face în mod tradițional — drumeție până la tabăra de bază, mai multe rotații pe munte, iar după câteva săptămâni de aclimatizare, corpul începe să producă suficiente globule roșii și poți încerca vârful.”
Furtenbach a discutat îndelung cu un medic expert în gaze nobile, inclusiv xenon, folosit uneori ca anestezic. El este convins că xenonul stimulează producția de eritropoietină (EPO), un hormon care încurajează formarea globulelor roșii în sânge — efect similar cu aclimatizarea la altitudine.
A testat xenonul mai întâi pe sine, în timp ce urca Aconcagua (6.961 m) în Argentina, apoi l-a dus pe Everest într-un test de echipă. Până acum, a folosit xenon de cinci ori.
Probleme medicale
La peste 8.000 de metri — așa-numita „zonă a morții” de pe Everest — alpiniștii se confruntă cu niveluri extrem de scăzute de oxigen.
„Devii lipsit de oxigen, iar asta afectează tot corpul, în special creierul și plămânii,” a explicat profesorul Andrew Peacock de la Universitatea din Glasgow. Asta poate duce la edem cerebral, edem pulmonar, dar și la afectarea rinichilor, ficatului sau a mușchilor.
Pe lângă epuizare și deshidratare, există riscuri de avalanșe, hipotermie sau căderi.
Planul lui Furtenbach a stârnit reacții, inclusiv din partea Federației Internaționale de Alpinism (UIAA), care a declarat că nu există dovezi că xenonul îmbunătățește performanța la altitudine, iar utilizarea necorespunzătoare poate fi periculoasă.
„Chiar dacă o singură inhalare poate crește nivelul de eritropoietină, efectul nu se menține pe termen lung și nu este asociat cu o creștere a globulelor roșii. Efectele asupra performanței sunt neclare și probabil inexistente.”
UIAA a avertizat că, fiind anestezic, xenonul trebuie tratat ca un medicament și poate provoca „afectarea funcției cerebrale, insuficiență respiratorie sau chiar moarte” dacă e folosit fără supraveghere.
O cercetare citată arată că doze recomandate pentru alpinism pot cauza sedare semnificativă — efect periculos în condiții extreme.
Substanța este interzisă de Agenția Mondială Antidoping (WADA) din 2014.
Profesorul Peacock este sceptic că xenonul poate stimula eficient EPO într-un timp atât de scurt. „Este nevoie de săptămâni pentru ca globulele roșii să crească.”
El a adăugat: „Xenonul e un gaz anestezic, ceea ce înseamnă că adoarme. Ne îngrijorează efectele secundare, mai ales când te afli la altitudine extremă.”
Carns a remarcat: „Când oxigenul a fost introdus în alpinism, era considerat un tabu. Acum îl folosesc toți. Elicopterele până la tabăra de bază erau tabu, acum mulți le folosesc.”
O expediție „ca un tur rapid prin Capela Sixtină”
Alpinismul pe Everest s-a schimbat radical față de prima ascensiune din 1953 a lui Edmund Hillary și Tenzing Norgay. Accesul la ghizi, oxigen suplimentar și echipamente performante a făcut muntele accesibil turiștilor.
„Everest a încetat să mai fie alpinism pur odată cu ghidarea din anii ’90,” a spus autorul Will Cockrell, remarcând că firmele de turism caută metode de a scurta timpul expediției.
O expediție clasică durează între 6 și 10 săptămâni, implicând rotații multiple pentru aclimatizare înainte de ascensiunea finală. În medie, sunt necesare aproximativ patru săptămâni pentru aclimatizarea la 6.000 m, adică nivelul taberei de bază.
Cockrell a menționat că există deja expediții „flash”, unde clienții dorm în camere hipoxice înainte de a ajunge în Nepal, reducând durata la 3-4 săptămâni.
„Unii alpiniști puriști consideră că acești oameni nu sunt adevărați alpiniști,” a spus el, „dar nimeni nu pretinde asta. Ei caută transformarea personală pe care o aduce ascensiunea, la fel ca la un maraton.”
Totuși, a comparat ascensiunea rapidă cu „un tur în viteză prin Capela Sixtină” — experiența e diferită și poate pierde din esența procesului.
Furtenbach a argumentat că timpul redus pe munte înseamnă expunere mai mică la riscuri, cum ar fi avalanșe sau căderi de pietre.
Dar Cockrell avertizează că acest stil reduce autosuficiența și dependența de factori externi crește. „Dacă ceva merge prost, corpul tău neaclimatizat poate intra rapid în colaps din cauza altitudinii.”
„Vrem doar să arătăm ce este posibil într-o săptămână”
Carns spune că el și colegii săi — Garth Miller, Kevin Godlington și Anthony Stazicker — sunt pregătiți pentru risc. Toți au experiență militară în unități speciale, unde riscul este evaluat și controlat riguros.
„Xenonul e doar un element care poate reduce riscul de boală de altitudine sau edem cu 5–10%,” a spus el.
Echipa s-a pregătit cu camere hipoxice, dietă și antrenamente, acumulând peste 500 de ore de somn în corturi hipoxice.
Totuși, nu există garanții de reușită. Carns estimează o șansă de 30% de a reuși în 7 zile și 70% de a reuși în sub 21 de zile.
Furtenbach subliniază că această expediție, care costă aproximativ 150.000 de euro, nu va deveni norma. „Vrem doar să arătăm ce este posibil într-o săptămână… Va rămâne o nișă.”
„Este o alegere personală. Oferim expediții lungi, de durată medie, și acum una foarte scurtă. Nu spun că aceasta e singura cale — doar că e una dintre ele și pot coexista mai multe stiluri de a urca Everestul.”
Ştiri video recomandate
