
O scrisoare semnată de Napoleon, în care își exprima „dezaprobarea” față de arestarea Papei Pius al VII-lea, deși el ordonase acest lucru, a fost vândută duminică, la licitație, pentru suma de 26.360 de euro. Evenimentul a avut loc la Fontainebleau și a fost organizat de casa de licitații Osenat.
Scrisoarea, datată la 23 iulie 1809 și semnată „Napole”, un diminutiv al numelui său, a fost estimată la o valoare între 12.000 și 15.000 de euro, notează Malay Mail.
„Această arestare este unul dintre evenimentele care va marca regimul lui Napoleon pe plan politic şi religios. Napoleon ştie că această scrisoare va fi difuzată şi că este destinată tuturor autorităţilor”, a declarat un asociat şi director al departamentului ”Empire ” al casei de vânzări, Jean-Christophe Chataignier.
Scrisoarea a fost adresată arhicancelarului Jean-Jacques-Régis Cambacérès.
„Fără ordinul meu şi voinţa mea a fost scos Papa din Roma. Tot împotriva ordinelor mele şi voinţei mele a fost introdus în Franţa. Dar am aflat despre asta abia la zece sau doispreze zile după ce fusese pus în executare. Din momentul în care voi şti că Papa s-a oprit undeva, iar intenţiile mele vor putea fi cunoscute până atunci (sic) şi puse în executare, voi vedea măsurile pe care le voi lua”, scrie Napoleon.
După refuzul Papei de a sprijini politica blocadei continentale, Napoleon a impus o serie de măsuri drastice, inclusiv ocuparea unor teritorii ale statelor pontificale și trimiterea trupelor la Roma.
Papa a fost arestat la sfârșitul lunii iulie 1809 și a fost ținut în detenție la Grenoble și Savona, înainte de a fi mutat la Fontainebleau, conform ordinelor lui Napoleon.
„Împăratul vrea astfel să-şi afirme şi mai mult acapararea religiei catolice, pe care a orchestrat-o încă de la încoronarea sa la (Catedrala) Notre-Dame, unde s-a încoronat singur, în pofida faptului că această sarcină îi revine Suveranului Pontif”, a mai adăugat specialistul.
Licitațiile de obiecte legate de Napoleon continuă să aibă succes, chiar și la mai mult de două secole de la moartea sa din 1821.