Antena 3 CNN Externe Mapamond Un italian a păcălit statul timp de 20 de ani că este orb și a primit pensie. Până, la urmă, însă, s-a dat singur de gol

Un italian a păcălit statul timp de 20 de ani că este orb și a primit pensie. Până, la urmă, însă, s-a dat singur de gol

N.B.
2 minute de citit Publicat la 14:48 10 Oct 2025 Modificat la 15:38 10 Oct 2025
Mai multi carabinieri cu spatele
Carabinierii au intrat în posesia unor documente importante care, coroborate cu acţiunile de filaj, au demonstrat că bărbatul declarat orb ducea, de fapt, o viaţă normală. Sursa foto: Getty images (poza cu caracter ilustrativ)

Un italian rezident în localitatea italiană Castellammare di Stabia, în provincia Napoli, Italia, care fusese declarat în acte „nevăzător complet”, a fost arestat împreună cu soția sa, după ce o anchetă a Gărzii de Finanțe și a Parchetului local a stabilit că, în realitate, avea doar o vedere slabă şi că, de fapt își ducea viaţa în mod autonom.

Atât bărbatul cât şi soţia sa au primit măsura arestului la domiciliu la solicitarea procurorilor.

Ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul a beneficiat timp de aproximativ 20 de ani de pensie de invaliditate și de indemnizația de însoțitor, fiind „recunoscut în mod fals ca orb absolut, deși avea doar o vedere slabă”. Conform Parchetului, carabinierii au intrat în posesia unor documente importante care, coroborate cu acţiunile de filaj, au demonstrat capacitatea acestuia „de a se orienta în locuri publice aglomerate și în spații pe care nu le frecventa zilnic, fără să arate vreo ezitare”, precum și de a face „operațiuni cotidiene, cum ar fi interacțiunea la un bancomat sau așezarea banilor în portofel după ce a primit și a verificat restul pentru o achiziție”, comportamente incompatibile cu o „orbire totală”.

Anchetatorii au explicat că, în urma verificărilor, anul trecut s-a dispus deja un prim sechestru de bunuri în valoare de circa 125.000 de euro. Din datele strânse reiese că bărbatul ar fi încasat aproximativ 150.000 de euro în cei 20 de ani de invaliditate falsă doar cu titlu de indemnizație de însoțitor, deși ducea o viață fără a avea nevoie de ajutor permanent, relatează Corriere della Sera.

După începerea anchetei, chemaţi la un control, cei doi soți au continuat să simuleze boala, prezentând documentație medicală oftalmologică din 2010 care s-a dovedit ulterior a fi falsă, reușind din nou să inducă în eroare comisia care a confirmat starea de „orbire totală”, în pofida anchetei în desfășurare.

Situația a fost clarificată definitiv după ce imaginile surprinse de anchetatori au fost analizate împreună cu un medic oftalmolog, un expert consultant al Parchetului. Directorul de medicină legală de la Napoli, care anterior exclusese condiția de orbire totală, a confirmat, împreună cu specialistul, că bărbatul nu era nevăzător complet, ci doar avea ușoare probleme cu vederea.

Cei doi soți sunt cercetați pentru înșelăciune agravată în scopul obținerii de fonduri publice și pentru fals ideologic în acte publice prin inducerea în eroare a unor medici din structuri de stat, cu referire la pensia de invaliditate și la indemnizația de însoțitor încasate de cei doi soţi.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close