Antena 3 CNN Externe Mark Zuckerberg respinge apelurile de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale. Ce a spus despre agenţii AI

Mark Zuckerberg respinge apelurile de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale. Ce a spus despre agenţii AI

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 10:55 16 Sep 2026 Modificat la 10:55 16 Sep 2026
colaj 2 poze in care apar Mark Zuckerberg si un barbat care foloseste un agent AI pe un laptop, la birou
Mark Zuckerberg respinge apelurile de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale (AI). Sursa colaj foto: Getty Images

Fondatorul și directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, a respins marţi apelurile tot mai numeroase de suspendare sau măcar de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale (IA), el considerând că mecanismele pieţei şi riscul unor acţiuni judiciare sunt cele mai bune garanţii în faţa acestei tehnologii, relatează AFP, conform Agerpres.

"Oamenii nu vor dori să folosească agenţi care nu sunt aliniaţi propriilor interese şi care nu fac ceea ce le cer. Prin urmare, laboratoarele au un puternic stimulent natural să facă în aşa fel încât să-şi alinieze mai mult modelele" în faţa cerinţelor, a scris Zuckerberg pe reţeaua socială X.

Conceptul de "aliniere" se referă la eforturile de a face modelele de IA să se comporte aşa cum doresc oamenii. "Orice laborator care nu se concentrează pe aliniere va rămâne în urmă", anticipează şeful companiei Meta.

Îngrijorările din jurul IA au crescut în ultimele săptămâni, după mai multe incidente de securitate şi a unei noi capacităţi a modelelor de IA de a se perfecţiona singure, fără intervenţie umană. Recent, jurnaliştii de la BBC au transmis că Inteligența Artificială devine deja din ce în ce mai greu de controlat de administratorii săi umani, iar felul în care se comportă și acționează ridică semne de întrebare.

Dezbaterea are la ora actuală în vedere şi capacitatea sectorului de se auto-reglementa. Societăţi precum OpenAI, Anthropic şi Google studiază crearea unui organism comun de elaborare a unor standarde.

Mai mulţi reprezentanţi influenţi din sector, conduşi de directorul general al Anthropic, Dario Amodei, pledează pentru o încetinire a dezvoltării IA.
În schimb, Zuckerberg consideră că ameninţarea cu acţiuni legale obligă deja laboratoarele să acţioneze în mod responsabil. El dă ca exemplu în acest sens decizia Meta de a amâna cu mai multe luni lansarea sistemului său Muse AI, prevăzut cu agenţi personalizaţi, pentru a-şi consolida mai întâi măsurile de securitate şi siguranţă.

De asemenea, Mark Zuckerberg s-a pronunţat în favoarea evaluărilor independente ale sistemelor de IA, subliniind că Meta Superintelligence Labs, divizia de Inteligenţă Artificială a companiei Meta, foloseşte deja experţi externi.

El a cerut crearea unui "ecosistem mai vast şi mai diversificat de evaluatori" pe ansamblul sectorului, o critică voalată la adresa Anthropic, companie căreia unii îi reproşează că favorizează evaluatorii cu care menţine legături strânse.

Compania Meta, care anul acesta va investi până la 145 de miliarde de dolari în infrastructura sa de IA, se pronunţă împotriva oricărei reglementări susceptibile să încetinească dezvoltarea domeniului. Nicio regulă nu ar trebui să întârzie lansarea modelelor americane, "nici măcar cu o lună", a indicat deja fondatorul său la începutul lunii august.

Opinia lui Mark Zuckerberg a fost salutată de mai multe personalităţi din Silicon Valley apropiate Casei Albe, care contestă la rândul lor creşterea atenţionărilor privind pericolele potenţiale pe care le implică Inteligenţa Artificială şi apelurile de încetinire a dezvoltării acesteia.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close