Antena 3 CNN Externe Misiune fără precedent organizată de Trump în Mexic, contra cartelurilor de droguri. Trupe americane vor lovi cu drone laboratoarele

Misiune fără precedent organizată de Trump în Mexic, contra cartelurilor de droguri. Trupe americane vor lovi cu drone laboratoarele

G.M.
4 minute de citit Publicat la 13:29 03 Noi 2025 Modificat la 13:31 03 Noi 2025
soldati americani la granita cu mexicul
Administrația Trump a început planificarea detaliată a unei noi misiuni privind trimiterea de trupe și ofițeri americani de informații în Mexic, contra cartelurilor de droguri. FOTO Getty Images

Administrația Trump a început planificarea detaliată a unei noi misiuni privind trimiterea de trupe și ofițeri americani de informații în Mexic, contra cartelurilor de droguri, au declarat pentru NBC News actuali și foști oficiali americani.

Etapele preliminare de instruire pentru această potențială misiune, care ar include operațiuni terestre pe teritoriul mexican, au început deja, au declarat cei doi oficiali actuali. Cu toate acestea, o desfășurare efectivă în Mexic nu este iminentă, potrivit surselor citate. Discuțiile privind amploarea operațiunii sunt încă în desfășurare, iar o decizie finală nu a fost încă luată.

Trupele americane, multe dintre ele provenind din Comandamentul pentru Operațiuni Speciale (Joint Special Operations Command), ar urma să acționeze sub autoritatea comunității de informații a SUA. În misiune ar fi implicați și ofițeri ai CIA.

O misiune americană care ar folosi forțe armate pentru a lovi ținte ale cartelurilor din Mexic ar deschide un nou front în campania militară a președintelui Donald Trump împotriva traficanților de droguri din emisfera vestică. Până acum, administrația s-a concentrat pe Venezuela și pe atacuri asupra bărcilor suspectate că transportă droguri.

Operațiunea aflată acum în faza de planificare ar reprezenta o ruptură față de abordările administrațiilor americane anterioare, care au desfășurat echipe CIA, militare și de aplicare a legii în Mexic doar pentru a sprijini poliția și armata locală, fără a orgniza acțiuni directe împotriva cartelurilor.

Dacă misiunea va primi undă verde, administrația intenționează să o mențină secretă și să nu facă publice detalii despre acțiunile desfășurate, la fel cum a procedat și cu atacurilor recente asupra bărcilor suspectate de trafic de droguri, au spus sursele americane.

„Administrația Trump este angajată într-o abordare guvernamentală completă pentru a contracara amenințările pe care cartelurile le reprezintă pentru cetățenii americani”, a declarat un oficial de rang înalt al Casei Albe, ca răspuns la informațiile despre misiune.

CIA a refuzat să comenteze, iar Pentagonul a direcționat întrebările către Casa Albă.

În cadrul noii misiuni aflate în planificare, trupele americane din Mexic ar urma să utilizeze în principal drone pentru a lovi laboratoare de droguri și lideri ai cartelurilor, potrivit surselor citate. Unele dintre aceste drone necesită operatori aflați la sol pentru a funcționa eficient și în siguranță, au explicat oficialii.

În februarie, Departamentul de Stat al SUA a desemnat șase carteluri mexicane, precum și grupările MS-13 și Tren de Aragua din Venezuela, drept organizații teroriste străine, conferind astfel agențiilor americane de informații și unităților militare puteri extinse pentru a desfășura operațiuni secrete împotriva acestor rețele criminale.

Trump a confirmat luna aceasta că a autorizat acțiuni secrete ale CIA în Venezuela și a sugerat că administrația sa ar putea lovi și ținte ale cartelurilor pe teritoriul mexican.

NBC News a relatat în aprilie că administrația Trump lua în considerare lansarea unor atacuri cu drone împotriva cartelurilor din Mexic. Oficialii americani dezbat încă nivelul de agresivitate al acțiunilor din Mexic, potrivit foștilor oficiali citați.

Spre deosebire de cazul Venezuelei, misiunea planificată pentru Mexic nu are scopul de a submina guvernul țării, au subliniat sursele.

După publicarea informațiilor NBC în aprilie, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a abordat subiectul într-o conferință de presă: „Respingem orice formă de intervenție sau ingerință. Am fost foarte clari, Mexicul cooperează și coordonează, dar nu se subordonează”, a declarat aceasta, potrivit unei traduceri furnizate de Ambasada Mexicului la Washington.

Administrația americană preferă să colaboreze cu guvernul mexican în privința oricărei noi misiuni împotriva cartelurilor, dar nu a exclus posibilitatea de a acționa unilateral, au precizat oficialii.

De la începutul lunii septembrie, Trump a coordonat o campanie militară împotriva bărcilor din apele Venezuelei, despre care administrația susține că transportau droguri către SUA. Potrivit Pentagonului, 64 de persoane au fost ucise în 15 atacuri asupra a 16 ambarcațiuni în Marea Caraibilor și Oceanul Pacific. Nu au fost oferite detalii despre victime sau despre natura încărcăturii. 

Trump a declarat că aceste atacuri transmit un mesaj ferm cartelurilor: „vor fi pedepsite cu forță letală dacă încearcă să introducă narcotice în SUA”. El a calificat traficul de droguri al cartelurilor mexicane, venezuelene și al altor grupuri drept o amenințare la adresa securității naționale, argumentând că metodele clasice de aplicare a legii, de la confiscări la anchete financiare, nu au reușit să rezolve o problemă care ucide zeci de mii de americani anual.

Campania militară a lui Trump împotriva traficanților a primit atât sprijin, cât și critici bipartizane în Congres.

Focalizarea asupra Venezuelei include nu doar atacurile asupra bărcilor suspectate de trafic, ci și o presiune diplomatică intensă asupra președintelui Nicolás Maduro, acuzat de SUA că ar fi membru al unui cartel de droguri. Administrația oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informații care să ducă la arestarea lui.

În Mexic, președinta Claudia Sheinbaum a permis extinderea zborurilor de supraveghere ale CIA, inițiate în timpul administrației Biden, potrivit NBC News. Sub conducerea ei, Mexicul a trimis 10.000 de militari la granița cu SUA, a crescut capturile de fentanyl și a extrădat 55 de lideri ai cartelurilor către Statele Unite.

Declarațiile recente ale președintelui Trump au sugerat că, în opinia sa, guvernul mexican nu reușește să controleze cartelurile. „Am un mare respect pentru președintă, o femeie extraordinară și curajoasă. Dar Mexicul este condus de carteluri”, a spus Trump luna trecută.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close