Antena 3 CNN Externe Momente delicate în relația SUA - China. Administrația Trump pare că se distanțează de atitudinea precaută a președintelui Obama

Momente delicate în relația SUA - China. Administrația Trump pare că se distanțează de atitudinea precaută a președintelui Obama

Momente delicate în relația SUA - China. Administrația Trump pare că se distanțează de atitudinea precaută a președintelui Obama
24 Ian 2017   •   18:24

Administrația Trump a promis, luni, că Statele Unite vor opri China din a pune mâna pe teritoriile din Marea Chinei de Sud care aparțin apelor internaționale, conform Business Insider.

Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, a explicat, într-o conferință de presă, că Statele Unite își vor apăra interesele în regiunea respectivă. 

“Este o problemă de a stabili dacă acele insule se află, de fapt, în ape internaționale și nu fac parte din teritoriul Chinei. Și dacă este cazul așa, atunci da, vom face tot ce trebuie pentru a apăra zona, pentru a nu fi preluată de un stat sau altul”, a explicat Spicer.

China a reacționat, marți, la declarațiile făcute de oficialul american și a explicat că este „irefutabil” faptul că teritoriul în cauză aparține Chinei, conform Reuters.

Regiunea în cauză reprezintă un punct de tranzit important, pe unde trec mărfuri în valoare totală de 5 trilioane de dolari anual.

Zona este în continuare un punct fierbinte, insulele fiind disputate de mai multe state precum China, Filipine, Taiwan, Malaysia, Vietnam și Brunei.

Astfel, declarația lui Spicer pare să semnaleze o distanțare de atitudinea precaută a administrației Obama în această problemă.

Totuși, oficialii chinezi au întărit ideea că sunt dedicați protejării libertății de navigare și că își doresc discuții oficiale cu toate națiunile implicate în această situație.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close