Antena 3 CNN Externe O gaură în acoperișul „Atelierului 46”: Ucrainenii au atacat fabrica unde se construiesc avioanele invizibile ale lui Putin

O gaură în acoperișul „Atelierului 46”: Ucrainenii au atacat fabrica unde se construiesc avioanele invizibile ale lui Putin

M.L.
2 minute de citit Publicat la 23:45 18 Apr 2026 Modificat la 23:46 18 Apr 2026
suhoi
În stânga, imagine a halei de producție pentru componente de Su-57, înainte de atacul ucrainean. În dreapta, aceeași hală, după bombardament. Imagini din satelit via Copernicus Browser

Imagini din satelit publicate de satelitul Copernicus și analizate de antena3.ro arată pagubele produse de atacurile ucrainene recente la fabrica de avioane „Iuri Gagarin”, de la Komsomolsk-pe-Amur, din Orientul Îndepărtat Rus. În acest loc sunt fabricate componente cheie ale avioanelor de vânătoare ruse Suhoi Su-35, precum și ale avionului „invizbil” („stealth”) Su-57, de ultimă generație.

Imaginile arată că unul din acoperișuri s-a prăbușit în interiorul halei de producție, ca urmare a unui incendiu izbucnit în noaptea de 11-12 aprilie, conform presei din Ucraina.

Presa ucraineană relatează că acoperișul prăbușit aparține „atelierului nr. 46”, unde sunt fabricate piese din materiale compozite polimerice pentru avionul stealth Su-57.

„Atelierul nr. 46 este o verigă critică în producția în serie atât a Su-57, cât și a Su-35S, dar producția Su-57 este mult mai afectată, deoarece numărul pieselor compozite folosite la Su-57 este mai mare decât la avioanele Su-30MK2 și Su-35S”, se arată într-un articol Militarnyi.com, care a prezentat imagini satelitare de înaltă rezoluție publicate de gruparea OSINT Exilenova +.

Avion „stealth” Suhoi Su-57 al forțelor aeriene ruse. Foto: Getty Images

Antena3.ro a analizat imagini satelitare publicate în regim deschis de satelitul Copernicus al Agenției Spațiale Europene.

Imaginile, deși la o rezoluție mai slabă, arată că, pe data de 10 aprilie 2026, clădirea „atelierului 46” a fabricii „Iuri Gagarin” era intactă (clădirea albă în cerc verde).

Imagine a halei de producție a componentelor pentru Su-57, pe 10 aprilie. Sursa: Copernicus Browser

Cinci zile mai târziu, imaginile publicate de Copernicus pe 15 aprilie arată că prezența unei găuri mari în acoperișul aceleiași clădiri.

Imagine a halei de producție a componentelor pentru Su-57, pe 10 aprilie. Sursa: Copernicus Browser

Potrivit analiștilor citați de publicația ucraineană, deteriorarea sau distrugerea acestui atelier oprește direct sau încetinește semnificativ asamblarea componentelor Su-57.

În iunie 2024, forţele ucrainene au anunțat lovirea în premieră a unui avion de luptă rus de ultimă generaţie Su-57 la o bază aeriană din interiorul Rusiei.

Serviciul de informații miliare al Kievului (GUR) a difuzat şi imagini din satelit care ar confirma lovitura.

Imagine din satelit care arată cel puțin un avion Su-57 avariat, în urma unui atac ucrainean, în 2024. Foto: Profimedia

Un blogger militar popular rus care se prezintă ca Fighterbomber a indicat că informaţia este corectă şi avionul rus a fost lovit de o dronă.

Potrivit GUR, avionul staţiona la baza aeriană Ahtubinsk, la 589 km de linia frontului. „Imaginile arată că pe 7 iunie Su-57-le era intact, iar pe 8 iunie erau cratere de la explozie şi urme de foc caracteristice în jurul lui”, a mai scris GUR.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close