Antena 3 CNN Externe Oficialul rus care a indicat că Ucraina nu va mai exista peste doi ani, mesaj pentru liderii europeni de la Kiev

Oficialul rus care a indicat că Ucraina nu va mai exista peste doi ani, mesaj pentru liderii europeni de la Kiev

Vizita liderilor europeni la Kiev i-a provocat o reacție virulentă vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Oficialul rus care a indicat că Ucraina nu va mai exista peste doi ani, mesaj pentru liderii europeni de la Kiev
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iun 2022   •   16:27

Dmitri Medvedev a scris pe Twitter următorul text, adresat lui Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi. Aceștia, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, au purtat discuții în capitala ucraineană cu Volodimir Zelenski, după ce au vizitat în prealabil orașul Irpin, recuperat din mâinile rușilor.

"Europenii mâncători de broaște, lebăr și spaghete adoră să viziteze Kievul. Fără folos. Au promis Ucrainei aderare la Uniunea Europeană și obuziere vechi, s-au încins cu horincă și s-au întors acasă cu trenul, ca acum 100 de ani. Totul este bine. Totuși, vizita nu va aduce Ucrainei pacea mai aproape. Ceasul ticăie", a scris Medvedev.

Cu o zi înainte, oficialul rus a postat pe Telegram un mesaj în care sugerează că, în doi ani, Rusia va șterge Ucraina de pe hartă.

El a ironizat solicitarea Kievului, de amânare cu doi ani a plății pentru importurile de gaz lichefiat de la iarnă.

"Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?", se întreabă Medvedev în postarea de pe Telegram,

Săptămâna trecută, acest lider care a făcut "rocada" cu Vladimir Putin în 2008, pentru a-i permite acestuia din urmă să revină ca președinte al Rusiei în 2012, a lansat un alt mesaj, în care își revarsă ura, nefiind foarte clar dacă doar asupra occidentalilor sau doar asupra ucrainenilor sau dacă vizează ambele categorii:

"Sunt adesea întrebat de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt niște nenorociți și niște degenerați. Ne doresc moartea nouă, Rusiei. Și cât voi fi în viață, voi face totul pentru a-i face să dispară!"

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close