Antena 3 CNN Externe Opoziţia siriană acceptă o tranziţie condusă de un reprezentant al regimului

Opoziţia siriană acceptă o tranziţie condusă de un reprezentant al regimului

Opoziţia siriană acceptă o tranziţie condusă de un reprezentant al regimului
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    24 Iul 2012   •   23:13

Opoziţia siriană este dispusă să accepte ca o "personalitate a regimului" lui Bashar al-Assad să conducă ţara în perioada de tranziţie după plecarea preşedintelui contestat, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt.

"Suntem de acord cu plecarea lui Assad şi transferul puterii către o personalitate a regimului pentru a conduce o perioadă de tranziţie aşa cum s-a întâmplat în Yemen", a declarat Georges Sabra, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional Siriam (CNS), principala formaţiune a opoziţiei, informează AFP.

După un an de revolte în teritoriu, fostul preşedinte yemenit, Ali Abdallah Saleh, aflat la putere din 1978, a acceptat să semneze un acord, conform căruia a renunţat la putere pentru o perioadă de interimat asigurată de adjunctul său, în schimbul imunităţii sale şi a apropiaţilor săi.

Luni, miniştrii de Externe din statele membre ale Ligii Arabe i-au cerut preşedintelui sirian, care se confruntă cu o revoltă armată, să renunţe rapid la putere în schimbul unei ieşiri "sigure" pentru el şi familia sa, ofertă respinsă de Damasc.

Liga Arabă a preconizat în ianuarie un plan similar, cerându-i lui Assad să-i delege "prerogativele vicepreşedintelui (Faruk al-Shareh) pentru a trata cu un Guvern de uniune naţională", dar acest plan a fost respins de Damasc.



×
Subiecte în articol: Siria Bashar al-Assad
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close