Antena 3 CNN Externe UPDATE. Atac armat în Statele Unite. Cinci polițiști au fost uciși și șapte răniți. Un suspect s-a împușcat

UPDATE. Atac armat în Statele Unite. Cinci polițiști au fost uciși și șapte răniți. Un suspect s-a împușcat

08 Iul 2016   •   11:19

UPDATE: Un suspect implicat într-o confruntare armată cu poliţia s-ar fi împuşcat după atacul care s-a soldat cu moartea a cinci poliţişti şi rănirea altor şase în Dallas (Texas, sud), a informat vineri postul local KDFW, citat de DPA. Aceeaşi informaţie a fost difuzată şi de postul NDTV şi de publicaţia Dallas Morning News. Informaţia nu a fost însă confirmată de oficialităţile oraşului Dallas.

Cinci agenţi de poliţie au murit şi şase au fost răniţi în timpul unei manifestaţii împotriva violenţei poliţiei în Dallas, în momentul în care doi lunetişti au deschis focul asupra lor. Iniţial, bilanţul poliţiştilor ucişi a fost de patru, dar ulterior poliţia din Dallas a informat că unul dintre poliţiştii răniţi în tirurile din Dallas a murit vineri la spital.

UPDATE: Numărul polițiștilor morți în atacul armat din Dallas a crescut la cinci. David Brown, șeful poliției din Dallas, crede că atacul a fost coordonat intenționat avându-i ca țintă pe oamenii legii. Câțiva ofițeri au fost împușcați în spate, a mai precizat Brown. Trei bărbați și o femeie sunt principalii suspecții.

UPDATE: Suspectul care încă trage asupra polițiștilor în Dallas este baricadat într-un garaj al colegiului El Centro, iar studenții s-au baricadat în camere, poliția cerându-le să nu iasă afară.

Cinci polițiști au fost uciși și alți 11 răniți într-o ambuscadă bine coordonată în timpul unui marș de protest față de uciderea afro-americanilor de către polițiști.

O suspectă a fost reținută, iar poliția a cerut ajutor federal. Suspecta a spus polițiștilor că vor mai urma multe astfel de crime și că locul este "plin de bombe".

----------------------------

Cinci poliţişti au fost ucişi cu focuri de armă joi în centrul oraşului Dallas (Texas) în timpul unei manifestaţii populare organizate în semn de protest împotriva uciderii a doi oameni de culoare în cursul săptămânii în statele Minnesota (nord) şi Louisiana (sud) de către forţele de ordine, relatează AFP şi alte media.

Alţi 11 polițiști au fost răniţi, potrivit presei locale, care informează că trei dintre aceştia sunt în stare critică.

Doi suspecţi au fost arestaţi, a indicat între altele poliţia din Dallas într-un comunicat difuzat pe Twitter.

Anterior, şeful poliţiei acestui oraş din sudul SUA, David Brown, declarase că au fost doi lunetişti, iar forţele de ordine au reuşit să izoleze un suspect.

Potrivit lui David Brown, suspecţii ar fi ameninţat să detoneze o bombă în centrului oraşului Dallas.

Manifestaţia din Dallas făcea parte din mai multe acţiuni de protest organizate pe întreg teritoriul SUA în semn de protest faţă de moartea a doi bărbaţi de culoare, ucişi de poliţie în cursul săptămânii, unul în Louisiana (sud) şi altul în Minnesota (nord).

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Dallas manifestatie focuri de arma protest
Parteneri
Amenzi de până la 3.000 de lei pentru şoferi, chiar dacă au cauciucuri de iarnă. Ce nu trebuie să lipsească din maşină
x close