Deși au o istorie de puțin peste 80 de ani, armele nucleare au afectat omenirea și planeta în moduri extraordinare. De la crearea primelor bombe la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și după folosirea lor la Hiroshima și Nagasaki, numeroase alte teste au avut loc în diverse alte țări ale lumii care doreau să pună mâna pe „arma Apocalipsei”. În prezent, opt state sunt puteri nucleare din punct de vedere oficial - Statele Unite, Rusia, China, Franța, Regatul Unit, India, Pakistan, Coreea de Nord - în timp ce al nouălea, Israelul, menține o așa-zisă „ambiguitate strategică” în ce privește arsenalul său nuclear.
Crescută în Salt Lake City, Utah, în anii 1950 și 1960, Mary Dickson s-a numărat printre milioanele de copii americani învățați să „se aplece și să se acopere” în caz de război nuclear.
„Îmi amintesc doar că mă gândeam: «Asta nu ne va salva de o bombă»”, a povestit ea pentru CNN. La acea vreme, Dickson nu știa că arme nucleare erau detonate în statul vecin Nevada, în timp ce SUA își testa noul arsenal. Ea locuia în direcția bătăii vântului, acolo unde ajungeau parte din precipitațiile radioactive provenite din testele atmosferice.
Ea spune că a suferit de cancer tiroidian; sora ei mai mare a murit de lupus la 40 de ani; sora ei mai mică a fost recent informată i s-a răspândit cancerul intestinal în alte părți ale corpului; iar nepoatele ei au și ele probleme de sănătate.
Dickson spune că știe 54 de persoane din cartierul în care a copilărit, cuprinzând cinci străzi, care au suferit de cancer, boli auto-imune, malformații congenitale sau au făcut avorturi spontane.
Nu este clar ce anume le-a cauzat boala, pentru că este dificil de confirmat o legătură directă, dar este în general acceptat în comunitatea medicală că expunerea la radiații crește riscul de cancer, în funcție de nivelul expunerii.
„Expunerea la radiații crește șansa de a dezvolta cancer, iar riscul crește pe măsură ce doza de radiație crește: cu cât doza este mai mare, cu atât riscul este mai mare”, informează Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), citând studii care urmăresc grupuri de oameni expuși la radiații.
Cei care au trăit și au fost expuși în statele din jurul poligonului de testare din Nevada, inclusiv Arizona, Nevada, Utah, Oregon, statul Washington și Idaho, au devenit colectiv cunoscuți sub numele de „downwinders” (n. red. trad. eng - cei aflați în direcția vântului).
„Este devastator”, spune Dickson, dramaturg și activistă pentru drepturile supraviețuitorilor testelor nucleare în SUA. „Nu pot să vă spun câți prieteni am avut care s-au confruntat cu revenirea cancerului după vindecare. Efectele psihologice nu dispar. Îți petreci restul vieții îngrijorându-te că fiecare nodul, fiecare durere înseamnă că ai din nou cancer”.
„Războiul Rece pentru noi nu s-a încheiat niciodată”, a adăugat ea. „Încă trăim cu efectele lui”.
Startul erei nucleare
Epoca nucleară a început acum 80 de ani, când SUA au bombardat nuclear orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Bombele au ucis aproximativ 110.000 de oameni pe loc și au ajutat la declanșarea cursei înarmărilor din perioada Războiului Rece, în care SUA și Uniunea Sovietică, precum și Marea Britanie, Franța și China, s-au grăbit să dezvolte arme nucleare din ce în ce mai puternice.
Aceste state au făcut peste 2.000 de teste între 1945 și 1996, stabilindu-și fiecare propriul „element de descurajare” nuclear, care, în funcție de punctul de vedere, fie susține, fie subminează securitatea globală.
Și, la fel ca în Japonia, unde sute de mii de oameni au murit din cauza rănilor și a bolilor legate de radiații în anii de după 1945, aceste teste nucleare au afectat viețile, sănătatea și pământurile oamenilor care trăiau în apropiere.
Mai târziu, India, Pakistan și Coreea de Nord și-au făcut și ele propriile teste, înainte ca o serie de tratate internaționale să reducă aproape complet această practică. Doar Coreea de Nord a testat arme nucleare în secolul al XXI-lea – cel mai recent în 2017 – și nu au mai avut loc teste atmosferice din 1980.
Totuși, „nu este o problemă a trecutului”, a spus Togzhan Kassenova, cercetătoare la Carnegie Endowment for International Peace, care studiază politica nucleară.
Deși aceste arme nucleare au fost detonate în urmă cu decenii, „mulți oameni încă plătesc prețul”, a declarat ea pentru CNN.
„Împărtășim aceleași povești”
Primele puteri nucleare și-au testat bombele în locuri considerate îndepărtate și slab populate, adesea în teritorii pe care le colonizaseră, departe de marile lor centre de populație.
„Prioritățile lor erau de a considera testarea ca absolut necesară pentru motive de securitate națională și, dacă iei asta ca adevăr absolut și tot restul este un fel de «cine știe, probabil va fi bine», devine foarte ușor să ajungi într-o situație în care reacția implicită este să o faci”, a spus Alex Wellerstein, profesor asociat la Stevens Institute of Technology din New Jersey.
SUA au făcut testele nucleare în principal în Nevada și Insulele Marshall, în Pacificul central; Uniunea Sovietică în Kazahstan și în arhipelagul arctic Novaia Zemlia; Marea Britanie în Australia și atolul din Pacific Kiritimati (fosta Insulă a Crăciunului); Franța în Algeria și Polinezia Franceză; iar China la Lop Nur, un sit izolat în deșertul Xinjiang.
Uniunea Sovietică a testat peste 450 de bombe la situl său de la Semipalatinsk din Kazahstan, între 1949 și 1989, în orașe secrete construite pentru testare nucleară. Locuitorii din apropiere „nu cunoșteau cu adevărat întreaga amploare”, a spus Aigerim Seitenova, expertă în justiție nucleară și egalitate de gen, co-fondatoare a Qazaq Nuclear Frontline Coalition.
„Atât de multe dintre rudele mele au murit atât de devreme când eram copil, și nu înțelegeam de ce mureau la 40 și 50 de ani”, a spus ea, adăugând că ea însăși și mulți membri ai familiei ei suferă de probleme cronice de sănătate. „La vremea aceea, credeam că sunt bătrâni.”
Anii de secretizare au fost urmați de ani de tabu, a spus Seitenova, adăugând că realizarea unui documentar despre impactul intergenerațional al moștenirii nucleare din Kazahstan asupra femeilor a fost un „proces de vindecare” pentru ea, pentru că a încercat să le redea agenția.
Iar când filmul a fost tradus în japoneză și prezentat la Hiroshima, i-a arătat că „experiențele poporului kazah nu sunt unice”.
„Împărtășim aceleași povești în Polinezia Franceză, Insulele Marshall, Australia”, a spus ea.
„Noi suntem principalii experți în impactul umanitar al armelor nucleare”, a adăugat ea, spunând cu regret că, deși oamenii de știință din Occident se consideră experți, „cei cu experiență de viață nu sunt întotdeauna luați în serios”.
Înțelegerea impactului complet al testelor nucleare este dificilă – acesta este contestat și greu de cuantificat, din cauza dificultății de a atribui problemele de sănătate unei singure cauze și de a evalua consecințele sociale mai largi asupra comunităților. Cercetători au încercat, în cadrul a diverse studii, să măsoare aceste efecte, producând adesea rezultate cu incertitudini mari.
Un studiu realizat de Institutul Național al Cancerului (NCI) în 1997 a estimat că testele aeriene de arme nucleare în Nevada între 1951 și 1962 ar fi produs între 11.300 și 212.000 de cazuri suplimentare de cancer tiroidian pe parcursul vieții; o revizuire ulterioară a concluzionat că numărul excesiv este probabil la capătul inferior al intervalului.
Studiile din regiunea din jurul sitului Semipalatinsk au arătat că ratele mortalității prin cancer și ratele mortalității infantile în perioada cea mai intensă de testare nucleară, între 1949 și 1962, au fost mai ridicate decât în alte părți ale Kazahstanului. Kassenova a spus că atunci când se întoarce în zonă, întâlnește copii care sunt descendenți din a patra sau a cincea generație a celor care au trăit în acea perioadă și au probleme de sănătate atribuite contaminării nucleare.
Un alt studiu NCI în Insulele Marshall susține ipoteza că între 0,4% și 3,4% din cazurile de cancer în rândul locuitorilor care trăiau acolo între 1948 și 1970 ar putea fi cauzate de expunerea la radiații. Această cifră crește la între 28% și 69% pentru cei 82 de oameni care trăiau pe atolurile Rongelap și Ailinginae și peste care precipitațiile radioactive au căzut ca zăpada în urma unui test din 1954 numit Castle Bravo.
Echivalentul a 7.232 bombe Hiroshima
Pe lângă impactul asupra sănătății oamenilor, aceste teste au avut consecințe semnificative asupra mediului. Între 1946 și 1958, SUA au făcut 67 de teste nucleare cunoscute în Insulele Marshall, cu un randament total echivalent cu 7.232 de bombe Hiroshima.
SUA i-au relocat pe cei care trăiau pe sau lângă atolurile folosite pentru testare, iar unii dintre ei nu s-au întors niciodată acasă, în ciuda încercărilor din anii 1970 și 1980. Mii de locuitori ai Insulelor trăiesc acum în Springdale, Arkansas, unde își păstrează cultura, și în comunități mai mici din Oklahoma, Kansas și Missouri.
Cinci insule au fost parțial sau complet distruse, iar unele părți ale Insulelor Marshall sunt „încă contaminate” la aproape 70 de ani, a spus Ivana Nikolić Hughes, parte a unei echipe de cercetare de la Universitatea Columbia, care investighează nivelurile de radiații de acolo.
Unele izotopi radioactivi se concentrează în sursele de hrană, a explicat Hughes, citând procesul de „bioacumulare”.
„Am găsit valori foarte ridicate ale unui izotop numit Cesiu-137 în alimente, iar acel izotop este chimic similar cu potasiul,” a spus ea. „Pentru că plantele continuă să extragă nutrienți din sol, ele vor bioacumula”.
Crabii de nucă de cocos care trăiesc pe insule „mănâncă multe nuci de cocos, așa că echipa a putut literalmente să îndrepte un detector de radiații către un crab și acesta indica valori ridicate,” a spus ea.
„Solul are o anumită cantitate, nucile de cocos o concentrează și mai mult, iar crabul o concentrează și mai mult. Asta s-ar întâmpla dacă oamenii ar locui acolo pe insulă, consumând hrană locală în mod regulat”.
SUA au curățat unele părți ale Insulelor Marshall, iar acolo, Hughes a spus că cercetătorii „nu au găsit dovezi ale contaminării”. Dar în construirea infrastructurii necesare testării nucleare și în eforturile ulterioare de decontaminare, SUA au nivelat vegetația, schimbând ecosistemele locale.
O mare parte din deșeuri a fost depozitată pe atolul Enewetak într-un crater acoperit cu o cupolă de beton, cunoscută acum sub numele de Runit Dome; Comisia Națională pentru Energie Nucleară a Insulelor Marshall și ONU și-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța sa.
Departamentul Energiei al SUA a informat într-un raport din august 2024 că programele de monitorizare arată că „nu există potențial de risc de sănătate crescut pentru locuitorii din atolul Enewetak din cauza condițiilor actuale sau viitoare, inclusiv în cazul unui eșec ipotetic al cupolei Runit”.
O confruntare care continuă
Pe măsură ce efectele pe termen lung ale testelor nucleare au devenit tot mai recunoscute, unii „downwinders” au primit compensații, nivelul acestora variind de la o regiune la alta.
Insulele Marshall au primit compensații pecuniare din partea SUA, dar afirmă că acestea sunt mult mai mici decât adevărata amploare a daunelor.
Autoritățile din Kazahstan au inclus 1,2 milioane de oameni în schema lor de compensații, conform Institutului Norvegian pentru Afaceri Internaționale, oferindu-le anumite beneficii financiare și medicale.
În SUA, peste 27.000 de downwinders au primit peste 1,3 miliarde de dolari în plăți prin Legea de Compensare a Expunerii la Radiații (RECA), creată în 1990 și extinsă luna trecută, deși activista Mary Dickson a spus că este dificil să obții actele necesare de acum 50 de ani pentru a depune o cerere.
De când SUA și-au extins programul de compensații pentru downwinders în iulie, ea și sora ei mai mică ar fi eligibile să primească compensații de la guvern.
Franța și Marea Britanie, între timp, au minimalizat mult timp impactul programelor lor de testare nucleară. Abia în 2010 Franța a recunoscut o legătură între testele sale și problemele de sănătate ale algerienilor și polinezienilor francezi expuși la radiații, și abia în 2021 aproximativ jumătate dintre acești solicitanți au primit compensații.
În 2021, președintele francez, Emmanuel Macron, s-a oprit înainte de a-și cere scuze polinezienilor francezi pentru impactul testelor nucleare, dar a recunoscut că testele „nu au fost curate” și a spus că Franța are o „datorie” față de teritoriul insular.
În timp ce Regatul Unit îi îndeamnă pe veteranii testelor nucleare să ceară compensații printr-o schemă generală de pensii militare, organizațiile de veterani solicită în continuare ca foștii militari și copiii și nepoții lor să primească compensații specifice. Ei spun că au suferit probleme de sănătate din cauza participării lor la operațiunile de testare nucleară britanică.
Un purtător de cuvânt al ministerului apărării britanic a declarat CNN că departamentul este „angajat să colaboreze cu veteranii testelor nucleare și să le asculte preocupările” și că se desfășoară lucrări „pentru a clarifica întrebările nerezolvate cu privire la dosarele medicale”.
La optzeci de ani de la utilizarea devastatoare a armelor nucleare în Japonia și la decenii de la perioada cea mai intensă de testare la suprafață, felul în care lumea înțelege și conștientizează „moștenirea” sa nuclear este încă un capitol deschis.
Ştiri video recomandate
