Actul de echilibristică complicată pe care l-a făcut Friedrich Merz pentru a rămâne în grațiile lui Donald Trump în ultimul an pare că a ajuns la sfârșit, scrie Politico într-un articol în care analizează poziția actualului cancelar german după un an de mandat. Merz a încercat cât de mult posibil să păstreze funcțională relația Germania-SUA, în ciuda unui președinte american perturbator și cu un apetit pentru conflict imposibil de satisfăcut.
Când a ajuns la Casa Albă vara trecută, la prima sa întâlnire cu președintele SUA, cancelarul german a venit cu un dar calibrat să-l flateze pe Trump, fără a părea disperat sau slugarnic – o copie înrămată a certificatului de naștere a lui Frederick Trump, bunicul actualului președinte, care a ajuns în Statele Unite ca imigrant la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce fugise de încorporare în statul său de origine, Bavaria.
Întâlnirea a mers bine pentru Merz – cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, despre comerț, cheltuieli e apărare și despre ordinea transatlantică, aceasta din urmă una dintre cele mai mari victime ale lui Trump.
Trump, satisfăcut de felul în care fusese flatat de Merz, l-a numit pe acesta „un om foarte respectat”. De atunci, lucrurile s-au schimbat, și nu în bine pentru cancelarul german.
Acum, președintele american vorbește diferit de cancelarul de la Berlin. Săptămâna trecută, Trump spunea despre Merz că „nu știe ce vorbește” și i-a insultat guvernul spunând că „nu-i de mirare că Germania o duce așa de rău, și economic și din alte puncte de vedere”.
Merz a intrat în această luptă de unul singur – într-un discurs liber susținut în fața unor elevi de liceu, cancelarul a acuzat SUA că au atacat Iranul fără să aibă vreun plan sau vreo strategie de ieșire din conflict.
„O întreagă națiune este umilită de conducerea iraniană”, a spus el.
A fost suficient pentru a-l irita pe Trump, cunoscut pentru că este foarte sensibil la insulte și răzbunător în același timp. De atunci, relațiile bilaterale s-au răcit dramatic – SUA au anunțat retragerea de trupe din Germania, iar planificata staționare de rachete Tomahawk pe teritoriu german, prezentată odinioară ca o modalitate de a descuraja Rusia, nu mai este deloc certă.
Germania încearcă să facă ceea ce se numește în jargon american „damage control”, insistând că reducerea prezernței americane în Germania se evalua de mult și că pe tema rachetelor încă nu s-a luat nicio decizie.
Dar, oricare ar fi lanțul cauzal, răul a fost făcut deja și totul sub privirea unui lider care și-a creat o imagine de competență pe teme de politică externe.
Momentul este și el foarte nefericit – miercuri, Merz aniversează un an de mandat în fruntea guvernului german. Până recent, politica externă era văzută ca fiind principalul său punct forte – în vizite externe, cancelarul Merz este mult mai natural decât predecesorul său, Scholz, și mult mai dispus să vorbească în „limbajul puterii” decât Angela Merkel – mai serios când vine vorba de apărare, mai tranșant când vine vorba de Rusia și deschis ideii că Germania nu va mai putea prea mult să abdice de la un rol pe care a refuzat să și-l aroge – cel de lider în Europa.
Pe plan intern, însă, Merz a părut mereu mult mai slab – este constrâns de coaliția cu social-democrații germani și imaginea lui are de suferit când dă impresia că cedează prea ușor în discuțiile cu aceștia.
Pe parcursul acestui prim and de mandat, Merz a părut că e definit de un singur lucru – prăpastia dintre ambițiile sale în politica externă și slăbiciunea sa pe plan intern. Conflictul cu Trump are șanse să elimine această distincție, dar nu în modul în care ar fi vrut cancelarul.
Într-un sondaj din aprilie, doar 15 la sută dintre germani se consideră mulțumiți de performanța lui Merz, în timp ce 83% spun că nu aprobă prestația acestuia. E vorba de cea mai mare cotă de dezaprobare pentru un cancelar german din istorie. Până și Scholz, un cancelar în mare parte nepopular, avea o cotă de dezaprobare mai mică spre finalul mandatului său.
Politico a discutat cu mai mulți actuali și foști consilieri ai cancelarului, foști miniștri sub Merkel și Scholz, membri de rang înalt ai CDU, dar și cu susținători ai organizației de tineret a partidului sau a aripii sale pro-business pentru a face acest portret al lui Friedrich Merz la un an de mandat.
„Noul început” al lui Merz
Friedrich Merz a câștigat alegerile din Germania din 2025 promițând un nou început. S-a prezentat ca opusul Angelei Merkel: dispus să pună capăt derivelor lente și să imprime o schimbare reală, conservatoare și pro-business.
Biografia lui susținea această promisiune - în 2020, cariera sa politică părea încheiată. Cu 18 ani înainte, Merkel îl înlăturase din fruntea grupului parlamentar. A urmat o a doua carieră profitabilă în mediul de afaceri — ani petrecuți în consilii de supraveghere și organisme consultative, departe de politica de zi cu zi.
Merz era un om cu bani, dar fără putere: vicepreședinte al Consiliului Economic al CDU, dar marginalizat politic, fără funcție guvernamentală sau mandat parlamentar. Un cetățean privat care ar fi putut ieși liniștit la pensie. Dar mai avea lucruri de făcut.
Armin Peter, un apropiat al său, spune că există politicieni care răsplătesc loialitatea - Merkel este unul dintre ei, dar Merz este diferit - se așteaptă la loialitate, dar nu o oferă.
Niciunul dintre cei care l-au însoțit în ascensiunea sa nu a rămas aproape de el. Un consilier apropiat a plecat după doar 11 săptămâni. Șeful său de cabinet a fost înlăturat. Armin Peter a fost retrogradat.
Rezultatul, potrivit unor foști apropiați, este un aparat guvernamental plin de consilieri, dar fără aliați reali. Nu are un cerc restrâns loial, iar deși are mare încredere în sine, este influențabil.
Slăbiciunea lui Merz pe plan intern
Pe plan intern, situația a fost dificilă de la început. Merz a preluat funcția după un rezultat slab pentru CDU, în timp ce AfD a obținut un scor aproape similar. După negocieri cu social-democrații, nu a reușit inițial să fie ales cancelar din primul vot — o premieră în Germania postbelică.
A fost nevoit să-și reducă ambițiile. După alegeri, coaliția a modificat constituția pentru a permite împrumuturi record pentru apărare și infrastructură. Intenția era un punct de cotitură.
Percepția este că, dincolo de promisiunile privind apărarea, direcția Germaniei a rămas în mare parte neschimbată.
O promisiune pentru reducera taxelor pe energie pentru gospodării nu s-a materializat, la fel cum nu a venit nici mult anunțata „toamnă a reformelor”. Deși numea creșterea taxelor „otravă”, persoanele cu venituri mari se pregătesc acum pentru noi majorări. În privința migrației, guvernul poate invoca scăderea cererilor de azil, dar deportările rămân limitate. Iar problemele economice persistă: prețuri ridicate la energie, taxe și contribuții mari, o birocrație scăpată de sub control și o dezindustrializare care nu mai este o perspectivă îndepărtată, ci o realitate în creștere.
În loc să fie văzut ca un politician care rupe Germania de trecut, Merz a început să le amintească multor germani de Merkel. Totuși, un fost ministru CDU, care a vorbit sub protecția anonimatului, spune că această comparație este nedreaptă într-un punct esențial: Merkel nu s-ar fi lăsat niciodată pusă la colț de un partener de coaliție.
Ca exemplu, el a invocat un pachet recent de măsuri: o reducere temporară a accizelor la carburanți și un bonus neimpozabil de până la 1.000 de euro pentru angajați. Merz și-a exprimat îndoielile față de o astfel de reacție la creșterea prețurilor la energie până aproape de finalul negocierilor, dar în cele din urmă a acceptat. Merkel, spune fostul ministru, nu ar fi intrat niciodată în negocieri dintr-o astfel de poziție și nu și-ar fi lăsat partenerii să o facă să pară slabă.
„Friedrich Merz și-a câștigat funcția de cancelar cu poziții și promisiuni care contrazic pozițiile și acțiunile care îi definesc acum mandatul. Rămâne de văzut cum va afecta această ruptură, fără precedent ca amploare, cultura politică a țării”, spune Christian Lidner, fost ministrul de finanțe liberal în guvernul Scholz.
Lindner, în vârstă de 47 de ani, a fost liderul liberalilor, dar cariera sa parlamentară s-a încheiat după ce FDP nu a mai intrat în Bundestag la ultimele alegeri. Între timp, a părăsit politica și s-a alăturat conducerii Autoland, cel mai mare dealer auto independent din Germania.
Totuși, Lindner nu este singurul care vede o prăpastie tot mai mare între promisiunile lui Merz și acțiunile sale. Andreas Roedder, unul dintre cei mai cunoscuți intelectuali conservatori din Germania, spune același lucru. Pentru o vreme, istoricul părea destinat să devină unul dintre principalii ideologi ai cancelarului. După ce Merz a preluat conducerea CDU, l-a pus pe Roedder la conducerea unei comisii privind „valorile și fundamentele” partidului.
Însă, când Roedder a început să pună sub semnul întrebării — cu prudență — refuzul CDU de a coopera cu AfD, a fost criticat din interiorul partidului, iar Merz nu l-a apărat.
Ambiții pe plan extern
În primele luni ale mandatului, politica externă a fost una dintre puținele zone în care Merz a avut un bilanț pozitiv. Chiar și criticii lui au recunoscut că tonul a fost potrivit. A părut mai ferm decât Scholz sau Merkel, în special în privința agresiunii Rusiei și a responsabilității Europei de a apăra Ucraina și propria securitate.
Merz vrea ca Germania să rămână ancorată în alianța transatlantică, dar în același timp dorește o Europă mai puțin dependentă de SUA, pledând pentru „un pilon european puternic și autosuficient în cadrul alianței”. Nu a fost niciodată apropiat de mișcarea MAGA a lui Trump, preferând o abordare pragmatică și reținută diplomatic.
Remarca sa recentă despre Iran a încălcat această linie. Nu a fost o declarație necesară sau justificată, ci o critică gratuită la adresa unui președinte cunoscut pentru sensibilitatea și reacțiile sale.
Probleme în coaliție
Una dintre cauzele dificultăților lui Merz ține de aritmetica politică. Cancelarul s-a legat clar de centru, respingând categoric orice idee de cooperare cu extrema dreaptă. „Am luat decizia finală de a căuta sprijin pentru politicile noastre exclusiv în centru”, a spus la un congres CDU, la Stuttgart, în februarie. „În acest moment, asta ne duce la o coaliție cu SPD.” Linia a fost prezentată ca un principiu democratic, dar a însemnat și cedarea unei părți din putere către Lars Klingbeil, vicecancelar, ministru de finanțe și copreședinte al social-democraților.
Klingbeil pare să știe cum să discute cu Merz. Cu 22 de ani mai tânăr, a părut adesea tacticianul mai abil. De multe ori, s-a poziționat ca pragmatistul care ar vrea să meargă mai departe, dar nu își poate convinge propriul partid.
Politicieni importanți din CDU au aflat uneori abia ulterior ce fusese deja convenit între cei doi. Când ministra economiei, Katherina Reiche, a criticat ideea unei taxe pe „profiturile excepționale” ale companiilor petroliere, cancelaria a intervenit și a sancționat-o. Abia după ce opoziția din CDU s-a consolidat, Merz și-a susținut ministra.
Social-democrații nu sunt, însă, singura problemă. În lipsa unui cerc apropiat loial, Merz și partidul său nu dispun nici de o rețea solidă de intelectuali și formatori de opinie care să susțină politic argumentele, așa cum au adversarii de pe stânga și din zona naționalistă. CDU s-a văzut mereu mai degrabă ca un partid-cort (din engleză - tent party - o formațiune slab ideologizată care reunește facțiuni din mai mult zone politice - n. red.), nu ca o forță ideologică. Rezultatul: Merz încearcă să vorbească direct, dar fără suficientă precizie, ceea ce îl expune criticilor.
În toamnă, de exemplu, a vorbit despre o „problemă” în „peisajul urban”, legând-o de deportări. Formula vagă a lăsat loc interpretărilor ostile. A fost acuzat că stigmatizează migranții, iar chiar și membri ai coaliției s-au delimitat. A încercat ulterior să clarifice, dar impactul fusese deja produs.
Merz intră în al doilea an de mandat cu trei scenarii posibile. Primul: coaliția rezistă, iar reformele poartă amprenta SPD. Germania câștigă stabilitate, dar nu schimbarea promisă.
Al doilea: rezultate puternice ale AfD în est amplifică tensiunile din coaliție. Merz a exclus un guvern minoritar sau majorități variabile, inclusiv cu extrema dreaptă. Dar în politică, „imposibilul” devine uneori realitate. Dacă el refuză, altcineva din partid ar putea împinge CDU spre astfel de soluții, chiar cu riscul unei rupturi interne.
Al treilea: un șoc extern — război, terorism, pandemie sau criză financiară — schimbă complet cadrul și forțează o reevaluare.
Este prea devreme pentru un verdict final asupra lui Merz. Chiar și criticii săi recunosc asta. Lideri precum Helmut Kohl sau Gerhard Schroeder au avut nevoie de timp pentru a-și contura proiectele. Diferența este că aceștia conduceau partide de masă, cu scoruri de 40–50%. Sub Merz, CDU abia ajunge la jumătate, iar AfD a depășit partidul în sondaje.
Problema lui Merz nu mai este doar distanța dintre promisiuni și rezultate. Și politica externă, unde părea mai solid, începe să arate aceeași slăbiciune: tendința de a vorbi ferm înainte de a calcula consecințele.
Dacă vrea să-și revină, va trebui probabil să-și schimbe abordarea: să-și consolideze autoritatea acasă și să dea dovadă de mai multă reținere în exterior.
Ştiri video recomandate
