Antena 3 CNN Externe Polonia ordonă arestarea fostului ministru al Justiției, fugit în Ungaria. Viktor Orban i-a acordat azil

Polonia ordonă arestarea fostului ministru al Justiției, fugit în Ungaria. Viktor Orban i-a acordat azil

A.I.
1 minut de citit Publicat la 12:27 06 Feb 2026 Modificat la 12:30 06 Feb 2026
Zbigbniew Ziobro 2 Hepta
Fostul ministru polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, s-a refugiat în Ungaria. Foto: Hepta

Un tribunal din Varşovia a ordonat arestarea preventivă a fostului ministru al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, scrie Agerpres, care citează AFP.

Ziobro, care a deținut portofoliul în precedentul guvern populist al partidului Lege şi Justiţie (PiS), se confruntă cu acuzaţii de corupţie în ţara sa şi a primit azil politic în Ungaria,  de la guvernul premierului Viktor Orban.

Decizia instanței poloneze deschide calea pentru un potenţial mandat european de arestare pe numele fostului ministru, în vârstă de 55 de ani.

"Instanţa a decis să-l plaseze pe ministrul Ziobro în arest preventiv", a anunţat Adam Gomola, avocatul fostului demnitar. 

Apărătorul a precizat că va face apel împotriva deciziei.

Fostul ministrul a rămas fără imunitate parlamentară, înainte de decizia instanței

În noiembrie 2025, deputaţii polonezi au votat pentru ridicarea imunităţii parlamentare a lui Zbigniew Ziobro şi autorizarea arestării sale preventive.

Refuzând să răspundă la citaţiile din partea sistemului judiciar polonez pe motiv că acuzaţiile împotriva sa sunt rezultatul unor persecuţii politice orchestrate de guvernul premierului centrist Donald Tusk, Ziobro s-a refugiat la Budapesta împreună cu soţia sa.

Unul dintre foștii săi adjuncţii, Marcin Romanowski, acuzat de fapte similare, a obţinut, la rândul său, azil politic în Ungaria în decembrie 2024.

Relaţiile dintre Varșovia și Budapesta au devenit extrem de tensionate după ce Ungaria a acordat azil politic acestor foşti oficiali polonezi.

Ce i se impută fostului ministru polonez al Justiției

Fostul ministru polonez al Justiției este acuzat în țara sa de orchestrarea deturnării de bani, în scopuri politice, dintr-un fond special pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor, precum şi de finanţarea ilegală a achiziţiei programului spyware Pegasus, produs în Israel.

Potrivit actualului guvern de la Varșovia, Pegasus ar fi fost folosit la acea vreme pentru a spionarea oponenţilor politici ai PiS.

Dacă va fi condamnat, Ziobro, care urmează un tratament pentru cancer, riscă până la 25 de ani de închisoare.

El este, de asemenea, inițiatorul unei serii de schimbări judiciare controversate între 2015 şi 2023.

Măsurile au dus la o confruntare între Polonia şi Comisia Europeană, care a susţinut că modificările subminează statul de drept şi echilibrul puterii.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close