Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o ieșire nervoasă în plenul Parlamentului joi, după ce Gabriela Porumboiu, fosta deputată POT, a luat cuvântul la dezbaterea pe buget. Gavrilă s-a dus nervoasă la Porumboiu și a început să urle la ea, reproșându-i că vorbit în numele POT, deși a declarat anterior că nu se mai simte reprezentată de acest partid.
„Anamaria Gavrilă: Nu mergi să vorbești în numele POT. Stai în banca ta! Stai în banca ta, da? Sau dați-vă demisia dacă aveți demnitate. Dacă nu ești POT, nu ieși acolo.
Gabriela Porumboiu: Adică până în seara asta am fost bună și acum nu mai sunt?
Anamaria Gavrilă: La ce-ai fost bună? Tu ai spus că nu te mai reprezintă POT. De ce mergi să vorbești în numele POT?”, a fost discuția dintre Gavrilă și Porumboiu.
Ulterior, Porumboiu a explicat scandalul.
„Mi-a reproșat că am reprezentat POT pentru că eu am ieșit public și am spus că nu mă mai reprezintă acest partid. Dar eu am reprezentat grupul Uniți pentru România, care urmează să primească acest nume foarte curând. S-a strigat POT și am ieșit eu și nu dânsa”, a spus ea.
Proiectul Legii Bugetului de stat pe 2026 a fost aprobat joi în comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 38 de voturi pentru şi 13 împotrivă.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus că o decizie privind reducerea accizelor la carburanți ar trebui luată în Coaliție.
„Dacă am avut un conflict pentru identificarea unui surplus pentru persoanele vulnerabile, unui surplus, nu vorbesc de acoperirea sumei, știți foarte bine că 1,7 miliarde pentru one off-ul pentru vârstnici era în buget, surplusul a fost în discuție, dacă am avut o discuție atât de lungă legată de un surplus vă dați seama că trebuie să fim foarte atenți când luăm astfel de decizii, iar deciziile trebuie luate și asumate în Coaliție”, a spus ministrul.