Antena 3 CNN Externe Premierul tunisian, aşteptat să anunţe noul guvern de uniune naţională

Premierul tunisian, aşteptat să anunţe noul guvern de uniune naţională

Premierul tunisian, aşteptat să anunţe noul guvern de uniune naţională
Sursa foto: Foto: digitaljournal.com
17 Ian 2011   •   08:41

Premierul tunisian ar putea anunţa, luni, noul guvern. Cabinetul va fi unul de uniune naţională, format în colaborare cu opoziţia. Gestul ar reprezenta primul pas spre normalizarea situaţiei în ţară, după zile întregi de haos şi violenţe.

La două zile după fuga fostului preşedinte Abidine Ben Ali, Tunisia încearcă să revină la normalitate. Ţara ar putea avea foarte curând un nou guvern de uniune naţională.

În pofida eforturilor depuse de autorităţi, protestele violente au continuat şi duminică. Grupuri răzleţe de manifestanţi s-au ciocnit pe străzi cu forţele de ordine. În plus, starea de nesiguranţă a transformat Tunisia într-un adevărat tărâm al paranoiei. Militarii au interceptat un camion cu oameni înarnmaţi, în apropierea capitalei. Bărbaţii au fost reţinuţi cu brutalitate şi trimişi după gratii. Abia după o investigaţie mai amănunţită, s-a descoperit că  că arestaţii erau turişti suedezi, veniţi în Tunisia ca să vâneze

Protestele recente anti-putere s-au soldat până acum cu 150 de morţi şi mii de clădiri devastate. Manifestanţii sunt porniţi nu doar împotriva fostului preşedinte Ben Ali ci şi împotriva soţiei sale, Leila. 

Femeia e acuzată că l-a împins pe şeful statului să adune o avere imensă pe spinarea poporului, pentru a-i satisface ei pofta de lux. Leila e cu 20 de ani mai tânără decât bărbatul ei şi provine dintr-o familie foare săracă. Din acest motiv, oamenii o suspectează că s-a măritat din interes.

 


×
Subiecte în articol: premier Tunisia guvern
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close