Antena 3 CNN Externe Preşedintele reales al Italiei, Giorgio Napolitano, subliniază "situaţia dificilă" a ţării

Preşedintele reales al Italiei, Giorgio Napolitano, subliniază "situaţia dificilă" a ţării

Preşedintele reales al Italiei, Giorgio Napolitano, subliniază "situaţia dificilă" a ţării
Sursa foto: Foto: quirinale.it
de S.T.    |    20 Apr 2013   •   22:38

Preşedintele italian Giorgio Napolitano a subliniat sâmbătă seară, în prima sa intervenţie după realegere, "situaţia dificilă" în care se află Italia, aflată într-o recesiune economică şi o criză socială, relatează AFP.
   
"Înainte de toate trebuie să fim atenţi, aşa cum eu am încercat să fac, la situaţia dificilă a ţării", a declarat Napolitano, mulţumindu-le italienilor pentru "încrederea" lor, după ce i-a primit pe preşedinţii Senatului şi Camerei deputaţilor care i-au comunicat oficial realegerea sa.

Comisia Europeană l-a felicitat sâmbătă pe preşedintele italian în exerciţiu, Giorgio Napolitano, pentru realegerea sa la conducerea Italiei, care intervine într-un "moment decisiv pentru procesul de integrare" european.

"Realegerea dumneavoastră intervine într-un moment decisiv pentru procesul de integrare, care necesită mult calm, curaj şi prevedere din partea guvernelor naţionale şi a instituţiilor europene", a declarat preşedintele Comisiei, portughezul Jose Manuel Barroso, într-un comunicat.
  
Preşedintele italian Giorgio Napolitano a fost reales sâmbătă pentru un al doilea mandat în cadrul celui de-al şaselea tur de scrutin, după ce a obţinut mai mult peste cele 504 voturi necesare.
   
Napolitano, în vârstă de 87 de ani, a acceptat la cererea generală să solicite un al doilea mandat în pofida vârstei sale avansate pentru a scoate ţara din impas, prin "simţul responsabilităţii".

×
Subiecte în articol: Giorgio Napolitano Comisia Europeana
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close