Primăria din Marsilia, un oraş din sud-estul Franţei, a anunţat miercuri că se opune venirii rapperului american Kanye West, autorul unor declaraţii antisemite, care ar trebui să susţină un concert pe 11 iunie în această localitate. „Refuz ca Marsilia să fie o vitrină pentru cei care promovează ura şi nazismul fără complexe. Kanye West nu este binevenit pe Velodrome, templul nostru al convieţuirii şi al tuturor marsiliezilor”, a declarat Benoit Payan, actualul primar de stânga şi candidat la alegerile locale din cel de-al doilea oraş ca mărime din Franţa, într-un mesaj pe X, scrie Agerpres.
Concertul rapperul american, în prezent singurul său spectacol programat în Franţa în acest an, este organizat de agenţia Mars360, administratorul exclusiv al Orange Velodrome, stadionul emblematic din Marsilia, care aparţine municipalităţii locale.
Je refuse que Marseille soit une vitrine pour ceux qui promeuvent la haine et le nazisme décomplexé.
— Benoît Payan (@BenoitPayan) March 4, 2026
Kanye West n’est pas le bienvenu au Vélodrome, notre temple du vivre-ensemble et de tous les Marseillais.
Interzicerea unui spectacol este însă extrem de bine reglementată prin lege, iar Consiliul de Stat a reamintit în mai multe jurisprudenţe că o astfel de decizie nu este posibilă decât în cazul în care există riscul ca anumite cuvinte ce reprezintă o infracţiune penală să fie rostite şi când evenimentul ar putea provoca tulburarea ordinii publice.
„«Sunt un nazist», «Îmi place Hitler»: Kanye West nu este binevenit în Marsilia. Cel care şi-a proclamat în mod deschis admiraţia faţă de Hitler şi care îşi revendică idei naziste nu ar trebui să urce pe scenă într-un oraş al cărui suflet însuşi este alcătuit din diversitate, memorie şi fraternitate”, a spus și Fabienne Bendayan, colega de campanie electorală a candidatei de dreapta şi centriste Martine Vassal la alegerile municipale din Marsilia şi fostă preşedintă a filialei regionale a Consiliului Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa (CRIF), tot pe X.
« Je suis nazi », « J’aime Hitler » : Kanye West n’est pas le bienvenu à Marseille.
— bendayan fabienne (@BendayanF) March 4, 2026
Celui qui proclame ouvertement son admiration pour Hitler et revendique des idées nazies ne saurait fouler la scène d’une ville dont l’âme même est tissée de diversité, de mémoire et de… pic.twitter.com/nVHTGNKt9y
Muzicianul american, în vârstă de 48 de ani, care a pierdut în ultimii ani numeroşi fani şi mai multe contracte comerciale după declaraţii antisemite şi rasiste, a lansat cântecul „Heil Hitler” pe 8 mai 2025, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a înfrângerii Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În decembrie 2023, rapperul Kanye West a prezentat scuze comunităţii evreieşti după ce declarase, cu câteva luni mai devreme, că „îi adoră pe nazişti”.
În 2022, el a stârnit indignare, de asemenea, afişându-se în public în timp ce purta un tricou pe care era imprimat sloganul „White Lives Matter” („Vieţile albilor contează”, o parodie a celebrului slogan „Black Lives Matter”) şi participând la o cină găzduită de Donald Trump alături de Nick Fuentes, un cunoscut antisemit şi susţinător al supremaţiei albilor.
Suferind de mai mulţi ani de tulburare bipolară, Kanye West, care şi-a schimbat numele în Ye, a explicat la sfârşitul lunii ianuarie 2026 că „atunci când o persoană se află într-o fază maniacală, ea nu crede că este bolnavă”.
„Nu sunt nazist, nici antisemit. Iubesc poporul evreu”, a adăugat el.