Donald Trump și Xi Jinping nu au reușit să se înțeleagă în privința găsirii unei soluții clare care să ducă la încheierea războiului din Iran, în ciuda așteptărilor mari făcute de președintele SUA în legătură cu vizita sa în China, țară care rămâne în prezent principalul aliat al Teheranului, informează The Independent.
După discuțiile avute cu Xi Jinping, președintele SUA, Donald Trump, a spus că atât el, cât și liderul chinez, au căzut de acord asupra faptului că Iranul nu trebuie să dețină arme nucleare și că amândoi își doresc redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
„Am discutat despre Iran”, a spus Trump. „Avem viziuni foarte asemănătoarea despre cum vrem ca acest conflict să se încheie. Nu vrem ca ei (iranienii) să aibă arma nucleară. Și vrem ca Strâmtoarea să fie deschisă”, a adăugat liderul american.
Cu toate acestea, absența unui acord clar între SUA și China pe tema războiului din Iran, face ca întreaga zonă a Orientului Mijlociu să rămâne „suspendată” în incertitudine, arată The Independent.
„Vrem ca (Iranul) să încheie (războiul) deaorece e o nebunie acolo, e un pic aiurea. Și nu e bine, nu se poate așa ceva”, a spus Donald Trump.
Anunțul legat de eșecul ajungerii la o înțelegere cu China pe subiectul Iranului a fost dezvăluit de Trump într-o postare pe Truth Social, după întâlnirea cu Xi, întâlnire în care președintele SUA declara public că „decimarea militară a Iranului ar putea continua”.
Înaintea întâlnirii oficiale dintre cei doi șefi de stat, Washingtonul își exprimase clar dorința ca Beijingul să facă eforturi mai mari pentru încheierea războiului.
Iranul a încheiat un acord comercial cu Beijingul: Navele chinezești pot trece prin Strâmtoarea Ormuz
Secretarul Trezoriei SUA, SCott Bessent, chiar a îndemnat China să se alăture SUA în cadrul eforturilor internaționale pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Trump i-ar fi sugerat direct același lucru lui Xi, în discuțiile private.
Casa Albă a anunțat joi că Xi și-a exprimat în mod clar opoziția față de de „militarizarea” strâmtorii, precum și de intenția Iranului de a impune o taxă de trecere.
În același timp, Trump a dezvăluit, la Fox New, că Xi i-a promis că nu va trimite tehnică sau echipamente militare Teheranului.
China este în prezent cel mai mare importator de petrol iranian. Nu se știe momentan cât de mult a încercat SUA să pună presiune pe Beijing pentru a forța astfel Iranul să pună capăt blocadei impuse Strâmtorii Ormuz.
Beijingul nu ar avea motive să facă acest lucru. Zilele trecute, Iranul a anunțat încheierea unui acord comercial cu China, prin care unui „mare număr” de tancuri petroliere chinezești li s-a permis accesul prin strâmtoare, contra unei taxe pe care Beijingul, la rândul său, a acceptat s-o acorde Teheranului.
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat că în jur de 30 de nave au traversat de miercuri și până în prezent Strâmtoarea Ormuz, cu permisiunea Teheranului. Printre aceste nave s-au numărt și mai multe nave chinezești.