Antena 3 CNN Externe Prokopis Pavlopoulos este noul preşedinte al Greciei, ales de Parlament

Prokopis Pavlopoulos este noul preşedinte al Greciei, ales de Parlament

Prokopis Pavlopoulos este noul preşedinte al Greciei, ales de Parlament
Sursa foto: Foto: star.gr
18 Feb 2015   •   21:03

Conservatorul Prokopis Pavlopoulos, deputat şi fost ministru, a fost ales miercuri, din primul tur, preşedinte al Greciei de către Parlament, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Alegerea preşedintelui statului elen a avut loc miercuri, la ora 17:30 GMT, în cadrul unei şedinţe a Parlamentului de 300 de deputaţi.

"Avem nevoie de un preşedinte care să aibă o sensibilitate democratică, un sentiment crescut al conştiinţei naţionale şi care să fie acceptat de cel mai mare număr de parlamentari', a spus Alexis Tspiras, ieri, în cadrul unui discurs susţinut în faţa grupului parlamentar al Syriza.

Conservator moderat, Prokopis Pavlopoulos, în vârstă de 65 de ani, s-a născut la Kalamata, în Peloponez, şi şi-a început cariera ca avocat, apoi a fost profesor de drept la Universitatea din Atena, după ce a făcut studii în Grecia și Franța.

El a fost ales pentru prima dată deputat în 1996 pe lista formaţiunii Noua Democraţie, principalul partid de dreapta, după care a deţinut portofoliul administraţiei şi internelor în guvernul fostului premier Costas Caramanlis între 2005 şi 2009. De asemenea, el a fost purtător de cuvânt al grupului parlamentar al partidului său.

Reputaţia lui Prokopis Pavlopoulos în rândul dreptei a avut de suferit în 2008, când era ministru de interne, din cauza protestelor de amploare care au urmat în Grecia după uciderea unui licean de 15 ani de către un poliţist. Susţinătorii săi remarcă însă fineţea sa diplomatică, scrie France Presse.

De asemenea, Pavlopoulos a fost consilier juridic al fostului premier şi apoi preşedinte Constantinos Caramanlis, între 1990 şi 1995.
 


 

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close