Antena 3 CNN Externe Proteste de amploare. Oamenii au ieșit în stradă

Proteste de amploare. Oamenii au ieșit în stradă

Proteste de amploare. Oamenii au ieșit în stradă
Sursa foto: Foto:Twitter.com
01 Iul 2017   •   21:32

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în zona centrală a Londrei pentru a protesta faţă de politicile economice ale Guvernului May. Demonstraţia a fost organizată de către un grup intitulat Adunarea Populară împotriva Austerităţii, scrie BBC și citat de news.ro.

Protestatarii s-au adunat sub sloganul ”nicio zi mai mult” şi vor mărşălui spre clădirea legislativului din Londra.

De asemenea, în faţa protestatarilor va ajunge şi liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, care va susţine un discurs alături de laburistul John McDonnell şi de liderii sindicalişti Len McCluskey şi Frances O'Grady.

O protestatară a susţinut că furia a determinat-o să se alăture demonstraţiei, susţinând ”ceea ce se întâmplă nu este destul de bun sub guvernarea conservatoare”. ”Au existat tăieri pentru fiecare serviciu la care te poţi gândi. Este pur şi simplu neglijenţă. Cum poţi să tai asemenea servicii vitale?”

Organizatorii au scris că au invitat pe toată lumea, de la formaţiuni politice şi grupuri comunitare, la oameni de rând din întreaga ţară, ”pentru a ne uni într-o demonstraţie masivă de putere şi solidaritate”.

 

×
Subiecte în articol: proteste
Parteneri
Ministrul Muncii anunță trei tipuri noi de vouchere pentru români
x close