Antena 3 CNN Externe Qatar: Este vremea ca forţele arabe şi internaţionale să intervină în Siria

Qatar: Este vremea ca forţele arabe şi internaţionale să intervină în Siria

Qatar: Este vremea ca forţele arabe şi internaţionale să intervină în Siria
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
10 Mar 2012   •   15:34
Ministrul de Externe din Qatar, şeicul Hamad ben Jassem al-Thani, a declarat sâmbătă că a venit vremea să fie trimise forţele arabe şi internaţionale în Siria, unde reprimarea mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu mii de morţi în decurs de un an.

„A venit vremea să aplicăm propunerea de a trimite forţe arabe şi internaţionale în Siria”, a arătat acesta, în cursul unei reuniuni a miniştrilor arabi ai Afacerilor Externe, la sediul Ligii Arabe din Cairo.

La întâlnire participă şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a blocat deja, alături de China, două rezoluţii care condamnau represiunea condusă de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Moscova a respins un nou text american în Consiliului de Securitate, care cerea regimului încetarea imediată a violenţelor şi chema opoziţia să „se abţină de la orice violenţe”, în cazul în care puterea ar respecta cerinţele acestei rezoluţii.

„Când am mers în Consiliul de Securitate, nu am obţinut o rezoluţie din cauza opoziţiei ruso-chineze, care a trimis un mesaj greşit regimului sirian”, a arătat minsitrul din Qatar.

×
Subiecte în articol: Qatar Siria Cairo consiliul de securitate
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close