Racheta europeană Ariane 6 urmează să lanseze în luna februarie un lot de 32 de sateliţi pentru constelaţia Amazon Leo, proiectul de internet prin satelit al miliardarului american Jeff Bezos. Anunţul a fost făcut luni de Arianespace, compania care estimează pentru acest an un total de şapte sau opt lansări spaţiale, de aproximativ două ori mai multe decât în 2025, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Sunt vizate şapte sau opt zboruri în acest an, cu o mare polivalenţă a misiunilor”, a declarat David Cavaiolloles, preşedintele executiv al Arianespace, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Regiunea Pariziană din Franţa.
Misiunea pentru constelaţia Amazon Leo este programată pentru luna februarie, urmând ca data exactă a lansării să fie anunţată „în următoarele zile”.
Aceasta va fi prima misiune comercială a rachetei Ariane 6. Cele patru lansări realizate anterior, în 2025, au vizat exclusiv clienţi instituţionali, printre care Ministerul francez al Apărării – pentru un satelit de observaţie militară – şi Comisia Europeană, în cadrul programelor Galileo şi Copernicus.
Pentru această misiune, lansatorul european va fi echipat, în premieră, cu patru propulsoare, configurare care îi va dubla capacitatea de transport pe orbită, până la 21,6 tone.
În contextul în care Ariane este prezentată drept un simbol al suveranităţii europene în spaţiu, grupul Amazon se conturează drept principalul său client.
Din cele 30 de lansări aflate în prezent în portofoliul Arianespace, nu mai puţin de 18 sunt rezervate pentru Amazon.
„A trebuit să ne luptăm pentru a primi acest contract”, iar această piaţă „ne aduce multe beneficii”, a subliniat David Cavailloles.
Pentru Amazon Leo – cunoscut anterior sub numele de Project Kuiper – utilizarea unei rachete europene „înseamnă totodată o diversificare strategică”.
Proiectul numără deja aproximativ 150 de sateliţi pe orbită şi are ca obiectiv desfăşurarea a peste 3.200 de unităţi.
Principalul concurent, Starlink, deţinut de SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, operează în prezent o reţea de peste 6.000 de sateliţi.
„Ceea ce facem pentru Amazon, facem pentru a fi disponibili pentru Iris”, un proiect strategic al Uniunii Europene destinat asigurării unei conectivităţi securizate şi suverane, a cărui implementare este prevăzută începând din 2029, sau pentru „proiectele de apărare germane”, a mai declarat David Cavailloles.
După zborul inaugural al Ariane 6, realizat în iulie 2024, şi cele patru lansări din 2025, urmează o accelerare semnificativă a ritmului de operare. „Este vorba despre o creştere a cadenţei, un aspect unic pentru un lansator greu”, a declarat Martin Sion, directorul general al ArianeGroup, producătorul rachetei.
Acesta a mai precizat că există „două ferestre disponibile pentru 2028-2029” şi că „sperăm că comenzile vor veni în număr mare”.