Antena 3 CNN Externe Radu Tudor: "Problema lui Putin este că se bazează pe forțe cu zero pregătire militară pentru război" | Președintele rus a convocat Consiliul de Securitate

Radu Tudor: "Problema lui Putin este că se bazează pe forțe cu zero pregătire militară pentru război" | Președintele rus a convocat Consiliul de Securitate

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:43 24 Mar 2023 Modificat la 13:43 24 Mar 2023

"Sunt cel puțin două motive pentru care Vladimir Putin ar putea să aibă o discuție importantă cu membrii Consiliului de Securitate. Primul are legătură cu rezultatele vizitei președintelui chinez Xi Jinping și eventualul ajutor militar pe care China l-ar putea da invadatorilor ruși.

Al doilea ține de evoluția din Bahmut și de semnele de contraofensivă serioasă pe care Ucraina o pregătește pentru eliberarea teritoriului său invadat de Rusia.

Intră aici loviturile care au fost date spre Crimeea (de ucraineni), situația de la Bahmut, care din perspectiva rusească merge foarte, foarte greu, și armamentul occidental performant, tancurile Leopard, avioanele MiG-29 din Slovacia și Polonia, care ar putea să facă diferența foarte serioase și care ar putea genera rezultate spectaculoase pentru eliberarea Ucrainei de invazia rusă (...)

Problema cea mai serioasă a lui Putin ține de proasta planificare și de faptul că se bazează pe forțe care au zero pregătire militară pentru război. Vladimir Putin a pregătit acest război bazându-se în primul rând pe FSB, pe Serviciul Federal de Securitate, care, evident, nu are atribuții și capacități pentru organizarea și pentru derularea unui război.

Citește și: "Putin trebuie să caute soluții, dacă nu vrea să plece bătut din Ucraina în trei-patru săptămâni!", spune generalul Cristian Barbu

În al doilea rând, se bazează mult pe forțele paramilitare Wagner, care sunt formate din foști pușcăriași, indivizi cu, să spunem, cariere inexistente din punct de vedere militar.

În al treilea rând, frustrările mari pe care armata rusă le are în ceea ce privește dotarea. Am văzut tancuri cu o vechime de 70 de ani trimise pe front, drept pentru care cred că strategia extrem de proastă a lui Putin se vede în rezultatele acestui război.

Și eu sper ca, mai curând decât mai târziu, să vedem eșecul total al Rusiei în invazia asupra Ucrainei", a spus la Antena 3 CNN analistul militar Radu Tudor.

×
x close