Antena 3 CNN Externe Revederea emoționantă dintre un soldat întors de pe front și cățelușa pe care a adoptat-o. Cum a reacționat patrupedul când și-a văzut salvatorul din nou

Revederea emoționantă dintre un soldat întors de pe front și cățelușa pe care a adoptat-o. Cum a reacționat patrupedul când și-a văzut salvatorul din nou

Un soldat s-a reîntâlnit cu o cățelușă adorabilă, pe nume Daisy, de care a avut grijă cât a luptat în război în Siria.

Revederea emoționantă dintre un soldat întors de pe front și cățelușa pe care a adoptat-o. Cum a reacționat patrupedul când și-a văzut salvatorul din nou
Sursa foto: foto- Youtube
de Claudia Simion    |    18 Apr 2019   •   23:57

Tyler Mosley a găsit-o pe Daisy când avea doar cinci luni de zile, în 2018, și a avut grijă de ea în permanență. 

Mosley a mărturisit că a numit-o așa pentru că era „ceva frumos într-un loc urât”. 

Daisy a devenit foarte atașată de Mosley, care luptă alături de cel de-al șaptelea grup al Forțelor Speciale, și a fost destul de tristă când a fost nevoit să o părăsească. 

„Era foarte iubitoare. Nu mă cunoaștea și a venit la mine și a început să-și arate afecțiune. M-am îndrăgosit de ea”, a spus soldatul, potrivit Metro

„Era într-un loc rău. Am vrut să o aduc aici ca să-i pot oferi dragoste și viața pe care nu ar fi avut-o acolo. Am vrut să o aduc acasă”. 

Daisy și-a găsit, în sfârșit, locul și acum trăiește în aceeași casă cu Mosley, soția lui și pisica lor. 

×
Subiecte în articol: catelusa catelusa soldat
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close