Manifestanții anti-migranți au incendiat, marți noaptea, o mașină de poliție și au atacat forțele de ordine în apropierea unei clădiri din Dublin care găzduiește solicitanți de azil, a declarat ministrul irlandez al Justiției, citat de CNN.
Acest incident vine la o zi după ce un migrant a fost pus sub acuzare de autorități pentru agresiune sexuală asupra unei minore din oraș.
Șase persoane au fost arestate în urma confruntărilor dintre protestatari și ofițerii anti-revoltă.
Mulțimea a dat foc la o dubă de poliție și a aruncat cu materiale pirotehnice, cărămizi și sticle asupra forțelor de ordine mobilizate în fața hotelului Citywest.
In Dublin, police cars are on fire outside a hotel housing fake asylum seekers. The Irish aren't joking. pic.twitter.com/Y537TkG47B
— RadioGenoa (@RadioGenoa) October 21, 2025
Presa locală notează că aproximativ 2.000 de persoane s-au alăturat protestului violent.
„Evident, acesta nu a fost un protest pașnic. Acțiunile de marți seară pot fi descrise doar ca acte de violență. A fost o gloată hotărâtă să comită acte de violență împotriva autorităților”, a declarat comisarul de poliție Justin Kelly.
IT'S ALL KICKING OFF
— Basil the Great (@Basil_TGMD) October 21, 2025
GLASS BOTTLES BEEN THROWN AT POLICE IN DUBLIN
THE IRISH WANT THE MIGRANTS OUT https://t.co/0Wm8SAkxTF pic.twitter.com/lEsmhCQqQ0
Opoziția politică spune că presupusul agresor sexual avea ordin de deportare încă din luna martie
Potrivit The Guardian, care citează presa irlandeză, suspectul în presupusa agresiune sexuală este un solicitant de azil de 26 de ani, iar victima sa este o fetiță de 10 ani, care a fost atacată într-o zonă din sud-vestul orașului.
Liderul celui mai mare partid irlandez de opoziție, Sinn Fein, a citat marți în parlament informații conform cărora acest bărbat avea un ordin de deportare pe numele său, emis în luna martie, anul curent.
Un protest pașnic de mici dimensiuni a avut loc luni în fața hotelului care găzduiește azilanți în Dublin, dar lucrurile au degenerat marți seara în confruntările violente cu poliția, urmate de incendieri.
![]()
![]()
„Din păcate, transformarea unei infracțiuni în armă de către oameni care doresc să semene dezbinare în societatea noastră nu este neașteptată. Acest lucru este inacceptabil și va duce la un răspuns puternic din partea poliției. Cei implicați vor fi aduși în fața justiției. Atacurile nu vor fi tolerate. Protestele pașnice sunt o piatră de temelie a democrației noastre. Violența nu este”, a declarat ministrul irlandez al Justiției, Jim O’Callaghan.
Protestele anti-migranți s-au intensificat în Anglia și Irlanda în ultimii ani
Potrivit The Guardian, demonstrațiile împotriva migranților și refugiaților au devenit frecvente în ultimii ani, protestatarii acuzând faptul că venirea străinilor agravează deficitul de locuințe și stimulează infracțiunile violente.
Activiștii de extremă dreapta au folosit rețelele de socializare și mitingurile pentru a răspândi mesajul că „Irlanda este plină”.
În noiembrie 2023, au izbucnit revolte în Dublin după ce un bărbat a înjunghiat trei copii în fața unei școli primare.
În iunie anul curent, protestele i-au vizat pe străinii din Ballymena, în Irlanda de Nord, după o presupusă agresiune sexuală.
Mitingurile în fața hotelurilor și centrelor pentru solicitanții de azil s-au răspândit și în Anglia în această vară, amintește publicația citată.