Antena 3 CNN Externe Peste 300 de români sunt în Fâșia Gaza, în zona bombardamentelor, anunță ministrul de Externe

Peste 300 de români sunt în Fâșia Gaza, în zona bombardamentelor, anunță ministrul de Externe

Bogdan Aurescu, ministrul de externe, spune că în Fâșia Gaza e află în jur de 320-350 de cetățeni români, iar misiunile diplomatice din această regiune au instrucțiuni să le acorde sprijin în caz de nevoie.

Peste 300 de români sunt în Fâșia Gaza, în zona bombardamentelor, anunță ministrul de Externe
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    16 Mai 2021   •   15:29

Până acum, nu au fost cereri de asistență consulară de la români aflați în zona de conflict.

„Până în acest moment, nu am primit cereri de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români, însă am contactat reprezentanţii comunităţilor de români, mai ales mă refer la cei din Fâşia Gaza, pentru că acolo există în jur de 320 - 350 de cetăţeni români, inclusiv cu dublă cetăţenie, care ar putea eventual să aibă nevoie de un sprijin consular consolidat şi am început deja să-i înregistrăm pe cei care, eventual, doresc un astfel de sprijin consular, dar nu se pune problema în acest moment să li se acorde un astfel de sprijin consular”, a spus ministrul de Externe.

„Noi am condamnat ferm aceste tiruri de rachete care vin din Fâşia Gaza peste zone locuite de civili în Israel. Ne-am exprimat în mod profund regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti şi speranţa că aceste pierderi de vieţi omeneşti nu se vor mai produce.

Din păcate, văd că în continuare există astfel de situaţii. De asemenea, am decis convocarea unui task-force la nivelul MAE, care să monitorizeze foarte atent situaţia şi care să elaboreze eventuale linii de acţiune pentru a sprijini cetăţenii români, dacă situaţia se agravează şi mai mult”, a afirmat Aurescu.

Bogdan Aurescu a subliniat că România are relaţii „excepţional de bune” cu statul Israel, care este un partener cu valenţe strategice pentru ţara noastră, dar şi relaţii „foarte bune” cu partea palestiniană.

În 12 mai, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a fost reevaluat și ridicat nivelul de alertă pentru Palestina și Israel. „MAE recomandă cetățenilor români să nu călătorească în Fâșia Gaza, să evite total călătoriile în Ierusalim și în regiunile de proximitate cu Fâșia Gaza.”

Fâșia Gaza a fost lovită de noi atacuri de rachete israeliene duminică dimineață

Potrivit medicilor palestinieni, au murit 26 de persoane, inclusiv opt copii.

Numărul total al morților, de la începutul confruntărilor, în 10 mai, a ajuns, în Gaza, la 174, iar Israelul a raportat 10 decese cauzate de exploziile rachetelor lansate de Hamas.

Armata Israeliană a transmis că în cursul nopții și duminică dimineață, circa 130 de rachete au fost lansate către Israel.

Consiliul de Securitate al ONU se întrunește duminică, de la ora 17:00, pentru a discuta cel mai recent conflict israelo-palestinian.

×
Subiecte în articol: Israel palestina conflict razboi
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close