Antena 3 CNN Externe Rușii au dezvăluit din greșeală unde-și ascund siturile militare secrete, în încercarea de a le ascunde. Capcana „efectului Streisand”

Rușii au dezvăluit din greșeală unde-și ascund siturile militare secrete, în încercarea de a le ascunde. Capcana „efectului Streisand”

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 23:37 29 Iun 2026 Modificat la 23:37 29 Iun 2026
satelit captură blurată
Zona blurată a uzinei de construcții navale Iantar din regiunea Kaliningrad, pe Yandex Maps. Captură de ecran: Yandex Maps via euromaidanpress.com.

Rușii au făcut publice din greșeală locurile mai multor situri militare secrete – cel mai popular serviciu de hărți prin satelit a blurat locurile unde se află bazele, dezvăluind astfel locul exact unde se află pe hartă, conform sursei ucrainene Militarnyi, citată de euromaidanpress.com.

O echipă de reporteri din țările baltice și nordice au numărat zonele blurate și au depistat că majoritatea sunt situri ale armatei ruse și industriei militare ruse.

Blurarea zonelor a început după ce Ucraina și-a început campania de bombardamente în profunzimea teritoriului Rusiei.

Publicația suedeză SVT Verifierar a descoperit că Yandex, principalul serviciu de hărți online al Rusiei, a blurat 119 obiecte în apropiere de granița vestică a țării. Investigația a fost derulată cu ajutorul mai multor publicații – din Danemarca (DR), Norvegia (NRK) și țările baltice (Delfi). Sursa ucraineană Militarnyi a relatat despre descoperiri.

„Efectul Streisand”

Blurarea zonelor pe hartă este o noutate. În 2018, Yandex nu afișa deloc în Rusia zone pixelate. Experții invocă „efectul Streisand”, prin care o tentativă de cenzură poate atrage mai multă atenție asupra unui loc decât ar fi făcut-o lipsa oricărei intervenții.

Reporterii au împărțit cele 119 obiective în categorii clare, iar cele mai multe sunt direct legate de mașinăria de război a Rusiei:

  • 31 sunt legate de industria de apărare, reparații și cercetare;

  • 29 sunt baze aeriene;

  • 16 sunt obiective de apărare antiaeriană, radar și comunicații;

  • 12 sunt baze navale, șantiere navale și facilități de reparații;

  • 11 sunt obiective logistice, depozite de combustibil și muniție;

  • 6 sunt garnizoane și terenuri de instrucție;

  • 4 sunt obiective nucleare militare;

  • 4 sunt obiective legate de activități spațiale;

  • 3 sunt centrale nucleare sau centre de cercetare în domeniul energiei nucleare;

  • 3 sunt obiective militare cu rol necunoscut.

Unul dintre cele mai evidente exemple este uzina de construcții navale Iantar din regiunea Kaliningrad, transformată pe Yandex într-o pată gri neclară.

Efortul pare să aibă legătură cu campania ucraineană de bombardamente. În decembrie 2024, o instanță din Moscova a obligat Yandex să ascundă rafinăria din Riazan, după ce Ucraina o lovise de mai multe ori. O agenție de supraveghere a transmis instanței că datele publice de pe hărți expuneau un obiectiv de importanță strategică, iar judecătorii au concluzionat că această expunere afecta apărarea Rusiei și îngreuna aprovizionarea militară.

Un expert în arme nucleare, Matt Korda, le-a spus reporterilor că această cenzură nu merită efortul. Analiștii pot ocoli restricțiile folosind imagini de la alți furnizori, a spus el, iar adversarii pot urmări aceleași obiective cu propriii sateliți militari.

Obiectivele blurate se concentrează în zonele în care Rusia se învecinează cu state NATO din nordul Europei și regiunea baltică. Serviciile de informații din Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda avertizează că extinderea bazelor ruse de-a lungul frontierei nordice și baltice ar putea împinge alianța și Rusia spre o confruntare periculoasă. Surse daneze văd indicii privind pregătiri pentru un posibil conflict de amploare în regiunea Mării Baltice.

Ofițeri de rang înalt afirmă că primele lupte ar putea izbucni în apropierea Danemarcei sau a statelor baltice. Sursele spun că nu există o decizie fermă a Rusiei de a ataca, însă pregătirile sunt în desfășurare. Un studiu separat bazat pe imagini din satelit a constatat că Rusia construiește noi facilități pentru până la 115.000 de militari de-a lungul acelei frontiere și reactivează garnizoane din perioada sovietică în apropierea Finlandei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close