Companiile de stat din Rusia au cheltuit de peste trei ori mai mult pe telefoane fixe în primele opt luni din 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, din cauza întreruperilor repetate ale internetului mobil, care au afectat aproape 80% din țară, scrie Euronews.
Datele privind achizițiile publice, citate de publicația economică rusă Vedomosti, arată că instituțiile și companiile de stat au cheltuit 118 milioane de ruble, aproximativ 1,26 milioane de euro, pentru astfel de echipamente între ianuarie și august. Numărul licitațiilor a crescut cu 12,5%.
Cele mai multe achiziții au fost făcute în marile centre economice și de infrastructură ale țării.
Reprezentanți ai pieței au explicat pentru Vedomosti că această creștere are mai multe cauze: restricțiile asupra internetului mobil, trecerea ministerelor și companiilor rusești la sisteme telefonice software produse în țară după retragerea furnizorilor occidentali în urma invaziei Ucrainei din 2022, dar și nevoia unor canale de comunicații considerate mai sigure.
Rusia a început să întrerupă sistematic accesul la internetul mobil în mai 2025, când serviciile au fost oprite în peste 40 de regiuni înaintea ceremoniilor de Ziua Victoriei. Dacă la început întreruperile erau sporadice, acestea au devenit rapid o practică obișnuită.
Un proiect independent de monitorizare a înregistrat 655 de întreruperi ale internetului mobil în iunie 2025. În iulie, numărul acestora a urcat la 2.099, depășind, potrivit analiștilor, totalul raportat la nivel mondial în întreg anul anterior.
Problemele au afectat serviciile bancare, aplicațiile de taxi, livrările de mâncare și navigația, în special în zonele rurale. Autoritățile ruse au justificat restricțiile prin nevoia de apărare împotriva dronelor ucrainene, despre care susțin că pot fi ghidate cu ajutorul semnalelor de internet mobil.
Unii experți contestă însă această explicație și spun că dronele pot urma trasee prestabilite chiar și fără conexiune la rețea. Întreruperile au fost raportate inclusiv în regiuni aflate la mare distanță de front.
„Ar trebui să existe unul în fiecare casă”
În martie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că administrația prezidențială „folosește telefoane fixe”, atunci când a fost întrebat cum afectează restricțiile din centrul Moscovei activitatea biroului președintelui.
La scurt timp, șeful companiei de stat Rostelecom, Mihail Oseevski, i-a îndemnat pe ruși să revină la telefoanele fixe.
„La fel ca un extinctor, ar trebui să existe unul în fiecare casă”, a spus Oseevski.
În Rusia există aproximativ 12,2 telefoane fixe la 100 de locuitori. Numai în Moscova, aproximativ două milioane de gospodării folosesc linii fixe furnizate de MGTS, principalul operator de telefonie al orașului.
La nivel național sunt aproximativ 17,4 milioane de conexiuni fixe în gospodăriile din mediul urban.
Ministerul Dezvoltării Economice estimează însă că numărul total al liniilor fixe va continua să scadă și va ajunge până în 2029 la aproximativ 8,2-8,5 la 100 de locuitori.