Antena 3 CNN Externe Să ținem minte acest nume: Mohammad Bagher Ghalibaf. Administrația Trump „îl testează” ca posibil lider iranian susținut de SUA

Să ținem minte acest nume: Mohammad Bagher Ghalibaf. Administrația Trump „îl testează” ca posibil lider iranian susținut de SUA

M.L.
3 minute de citit Publicat la 17:31 24 Mar 2026 Modificat la 17:37 24 Mar 2026
Mohammad Bagher Ghalibaf
Mohammad ⁠Bagher Ghalibaf este în prezent președintele Parlamentului din Iran. Foto: Getty Images

Administrația Trump îl evaluează discret pe actualul președinte al parlamentului iranian, Mohammad ⁠Bagher Ghalibaf, drept un potențial partener de dialog - și chiar eventual lider politic de la Teheran - în condițiile în care Donald Trump semnalează o schimbare de atitudine, de la forțarea unei încheieri a conflictului pe cale militară, la găsirea unei soluții mai degrabă prin negocieri, informează Politico.

În vârstă de 64 de ani, Mohammad ⁠Bagher Ghalibaf, deși a amenințat în repetate rânduri SUA și aliații săi, este totuși văzut de unele persoane de la Casa Albă drept un „partener cu care se poate lucra” și care ar putea fi chiar capabil să conducă Iranul și să negocieze cu administrația Trump în „faza a doua”, post-conflict, au declarat doi oficiali de la CAsa Albă, sub anonimat, pentru Politico.

Cu toate acestea, Casa Albă nu e încă deplin angajată să aleagă de pe acum o singură persoană și „testează”, în schimb, mai mulți candidați.

„Dar el e o opțiune importantă”, a spus un oficial al administrației americane referitor la Ghalibaf.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt a spus că „Există discuții sensibile la nivel diplomatic, iar Statele Unite nu au de gând să poarte negocierile prin intermediul presei”.

Președintele Trump a recunoscut încă de luni existența unor discuții „foarte constructive și productive” purtate cu Iranul și a anunțat o pauză de 5 zile în atacurile împotriva infrastructurii energetice iraniene.

Ghalibaf a negat existența oricăror negocieri cu SUA, dar oficialii americani au explicat că această reacție e doar una de poziționare pe plan politic intern.

„Suntem în faza de testare, în care chiar încercăm să vedem cine poate să iasă în evidență, cine vrea să iasă în evidență, sau cine încearcă”, a declarat un oficial de la Casa Albă.

„Și, când cineva iese în evidență, îl testăm. Dacă e prea radical, îl tăiem de pe listă”

Pe lângă finalizarea conflictului din Iran, Trump mai are un interes major în regiune. Unul economic: petrolul.

Conform surselor Politico, Trump nu dorește să preia controlul asupra insulei Kharg, principalul „hub petrolier” al Iranului, deoarece speră că viitorul lider de la Teheran va încheia un acord cu SUA similar celui încheiat de americani în Venezuela, unde Delcy Rodriguez, care era vicepreședinte în perioada lui Nicolas Maduro și care a devenit liderul Venezuelei după ce Maduro a fost răpit într-un raid al armatei americane și adus în fața justiției din SUA.

„Trebuie să instalăm pe cineva cum am făcut cu Delcy Rodriguez în Venezuela și căruia să-i zicem: Te ținem aici la conducere, nu avem de gând să te eliminăm, dar vei lucra cu noi și ne vei pune la dispoziție un contract foarte bun pentru noi legat de petrol”, a declarat o sursă din administrația americană.

Chiar dacă Ghalibaf „vrea”, trebuie să fie de acord și cei din structurile militare și de securitate din Iran

Conform unui alt oficial de la Casa Albă, TRump exagerează „progresul” înregistrat în discuțiile cu Iranul pentru a crea un pretext să nu mai ducă la îndeplinire ultimatumul, pe care tot el l-a dat, în care a amenințat că va distruge infrastructura energetică a Iranului.

„E clar că vrea să câștige timp, în încercarea de a stabiliza piețele financiare”, a declarat sursa citată de Politico.

În plus, Ghalibaf, deși e văzut de americani drept un posibil partener de discuții, nu e considerant la fel de „cooperant” precum Rodriguez.

„Ghalibaf este un insider, în esență: un tip ambițios și pragmatic dar care, fundamental, e decis să mențină actuala ordine islamică în Iran”, a declarat Ali Vaez analist expert în Iran în cadrul International Crisis Group. „Asta îl transformă într-un candidat care e puțin probabil să fie dispus să ofere concesii Washingtonului. Și chiar dacă ar încerca, sistemul militar și de securitate din Iran l-ar împiedica, mai mult ca sigur. Ca urmare a acțiunilor militare ale SUA și Israel asupra Iranului, starea de spirit din Teheran nu e deloc caracterizată de flexibilitate, ci de neîncredere totală. Sistemul (politic și militar - n.r.) ” nu are niciun motiv să creadă că Trump sau Israelul vor respecta termenii unui aventual acord”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close