×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Scrisoarea unui muritor de foame: „Am început să mâncăm frunze și iarbă, că măcar așa mai trăim o zi! Apoi am trecut la insecte și noroi”

de   •  
Scrisoarea unui muritor de foame: „Am început să mâncăm frunze și iarbă, că măcar așa mai trăim o zi! Apoi am trecut la insecte și noroi” 534
Foto: pixabay.com
Recent, pe internet a devenit virală scrisoarea unui locuitor din orașul sirian Madaya, ce se află într-o situație critică.

Amar și-a spus povestea pentru aljazeera.com.

„M-am născut în Madaya și am dus o viață simplă, într-un cartier frumos. Acum au rămas doar amintirile.

Suntem într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Oamenii petrec câte două sau trei zile fără mâncare. Am slăbit mult și uneori mă simt de parcă trăiesc un vis urât. Nu îmi simt corpul uneori.

Am văzut copii murind de foame și m-am simțit neputincios.

Mâncarea a început să fie tot mai puțină. Un singur kilogram de zahăr a ajuns să coste 300 de dolari.

Nu pot face nimic și sunt condamnat să îmi privesc familia cum moare de foame: mama, tata, verii, unchii și mătușile.

Am văzut copii murind de foame în brațele disperate ale părinților.

Am început să culegem frunze și să le gătim, că măcar așa ne mai potoleam foamea. Am rupt copacii până n-a mai rămas niciunul. Când frunzele s-au terminat, am început să culegem iarbă.

Cândva călcam pe ea, astăzi o ocoleam cu grijă, fiindcă era hrana ce ne mai putea ține în viață câteva zile.

Foametea a fost atât de mare, încât unii și-au mâncat pisicile, câinii și orice alt animal de companie.

Dar acum e iarnă. Și iarba nu mai crește.

Și ne întrebăm cât mai avem de trăit”.

 

 

 

sati