Antena 3 CNN Externe Şeful NATO din Afganistan cere o nouă strategie

Şeful NATO din Afganistan cere o nouă strategie

Şeful NATO din Afganistan cere o nouă strategie
Sursa foto: razboi afgan
01 Sep 2009   •   01:50

Comandantul american al NATO în Afganistan a prezentat luni un raport privind războiul din această ţară, în care cere o reviziuire a strategiei pentru a învinge talibanii şi a răsturna situaţia "serioasă" din acest stat.
Analiza generalului Stanley McChrystal , care a debutat în momentul preluării funcţiei în iunie, a fost mult aşteptată sub administraţia Obama, care a pus Afganistan în centrul politicii sale externe.
SUA cere de câteva luni o abordare nouă în Afganistan. McChrystal a trimis analiza sa strategică Comandamentului Central al SUA pentru adnotări înainte de a ajunge la secretatul Apărării Robert Gates şi secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen .
"Situaţia din Afganistan este serioasă, dar succesul este la îndemână şi cere o strategie revizuită, angajament şi un efort unit mărit," arată McChrystal într-o declaraţie.
Acesta arată că analiza sa caută să implementeze strategia lui Obama "de a reduce capacitatea şi voinţa insurgenţilor, a Al Qaeda şi a extremiştilor transnaţionali", dar şi dezvoltarea forţelor afgane şi îmbunătăţirea guvernării.
2009 a devenit deja cel mai sângeros an pentru trupele străine din Afganistan din 2001 de când a fost invadat acest stat, iar august a fost cea mai mortală lună pentru trupele americane de aici.
McChrystal nu a cerut mai multe trupe în raport, dar o a doua analiză, aşteptată pentru septembrie, este probabil să ridice acest aspect, declara un diplomat de la Kabul .
McChrystal va cere "un parteneriat adâncit " cu alte state angajate în Afganistan, deoarece SUA suportă acum două treimi din povara militară şi civilă.
Angajamentul militar va fi probabil echilibrat în 3-5 ani, deplasându-se treptat de la angajamentul în prima linie spre antrenarea forţelor afgane.
Antena3.ro

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close