Antena 3 CNN Externe Senatorul american John McCain, spitalizat pentru efectele secundare ale tratamentului împotriva cancerului

Senatorul american John McCain, spitalizat pentru efectele secundare ale tratamentului împotriva cancerului

Senatorul american John McCain, spitalizat pentru efectele secundare ale tratamentului împotriva cancerului
Sursa foto: foto: Facebook/ John McCain
14 Dec 2017   •   07:55

Senatorul american John McCain, care suferă de un grav cancer cerebral, s-a internat în spital miercuri, în apropiere de Washington, pentru îngrijiri medicale după "efecte secundare normale" ale tratamentului său, a informat biroul său, scrie AFP.

"Senatorul McCain este nerăbdător să se întoarcă la lucru cât mai repede posibil", potrivit unui comunicat oficial dat publicităţii de biroul său.

În vârstă de 81 de ani, fostul prizonier de război din Vietnam şi fost candidat republican la prezidenţiale, "primeşte în prezent un tratament la Walter Reed Medical Center (în Bethesda, statul Maryland,) pentru efectele secundare normale ale terapiei sale în curs împotriva cancerului", a precizat comunicatul.

John McCain a descoperit în iulie că suferă de un glioblastom, o tumoare cerebrală foarte agresivă cu una din cele mai mici şanse de supravieţuire. După o intervenţie chirugicală, el a început şedinţe de chimioterapie şi radioterapie.

Senatorul va continua să primească tratamente ţintite de radioterapie şi chimioterapie într-un centru situat, de asemenea, la Bethesda, National Institutes of Health, "păstrându-şi o agendă de lucru normală în Senatul american", a afirmat biroul său.

Mare critic al preşedintelui republican Donald Trump, John McCain a jucat un rol important un respingerea abrogării legii lui Barack Obama privind asigurările de sănătate. El este din nou într-o poziţie decisivă în ce priveşte marea reformă fiscală prezentată de republicani.

Luna trecută, John McCain a votat în favoarea acestei transformări istorice, dar reforma impozitelor trebuie să treacă din nou prin Senat, unde republicanii dispun de o majoritate infimă (51-49) pentru votul final. Deoarece niciun democrat nu o susţine, dacă revenirea lui John McCain va întârzia, probabilitatea ca această reformă să fie aprobată va fi considerabil redusă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: John McCain
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close