Antena 3 CNN Externe „Și așa începe!”. Mesajul lui Trump după ce Zohran Mamdani a fost ales primar al New-Yorkului

„Și așa începe!”. Mesajul lui Trump după ce Zohran Mamdani a fost ales primar al New-Yorkului

G.M.
2 minute de citit Publicat la 09:22 05 Noi 2025 Modificat la 10:35 05 Noi 2025
Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

„Și așa începe!”, a fost mesajul transmis de președintele american Donald Trump, după ce Zohran Mamdani a fost ales primar al New-Yorkului. Trump, care l-a criticat pe Mamdani și l-a etichetat în mod fals drept comunist, a amenințat anterior că va retrage fondurile federale de la oraș dacă acesta câștigă alegerile.

Președintele SUA a postat un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social în timp ce Mamdani vorbea în fața mulțimii care îl aclama, scrie Sky News. „…ȘI AȘA ÎNCEPE!”, a scris Trump.

Zohran Mamdani, care s-a descris drept „cel mai mare coșmar al lui Trump”, a declarat că a demonstrat cum democrații îl pot învinge pe președinte și a susținut că știe că liderul de la Casa Albă îl urmărește în acele momente.

Democratul l-a criticat pe Donald Trump, declanșând oficial bătălia care va defini probabil relațiile dintre el și președinte.

„Donald Trump, știu că te uiți, așa că am patru cuvinte pentru tine: dă volumul mai tare!”, a spus marți seară Mamdani, în timpul unui discurs ținut în fața unei mulțimi zgomotoase de susținători din Brooklyn, la scurt timp după ce a fost declarat câștigător.

Mamdani a mai spus în discursul său: „Dacă cineva poate arăta unei națiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este orașul care l-a dat naștere. Nu numai că astfel îl oprim pe Trump, ci și pe următorul”.

Totodată, Donald Trump a transmis pe reţeaua sa Truth Social că eşecurile electorale suferite de partidul său în mai multe scrutine locale se explică în special prin faptul că numele său nu a fost pe buletinul de vot şi prin blocajul bugetar interminabil din Statele Unite.

„Trump nu a fost pe buletinul de vot și shutdown-ul au fost cele două motive pentru care republicanii au pierdut alegerile din această seară”, a scris preşedintele american pe Truth Social într-o primă reacţie după eşecul electoral suferit de republicani în mai multe scrutine locale, cel mai important fiind cel pentru alegerea primarului New Yorkului, oraşul natal al lui Trump, unde şi-a clădit cariera de miliardar.

Alegerile de marţi au oferit un barometru al modului în care americanii reacţionează la cele nouă luni tumultoase de mandat ale lui Trump. Scrutinurile au servit totodată drept test al diferitelor strategii de campanie democrate înainte de 2026, partidul fiind blocat de la putere la Washington şi încă încercând să-şi croiască o cale de ieşire din irelevanţa politică.

Mamdani, care va deveni primul primar musulman al celui mai mare oraş din SUA, l-a depăşit pe fostul guvernator democrat Andrew Cuomo, în vârstă de 67 de ani, care a candidat ca independent după ce a pierdut nominalizarea în faţa lui Mamdani la începutul acestui an.   

Trump l-a criticat de mult timp pe Mamdani și l-a etichetat în mod fals drept comunist. El a amenințat din nou că va retrage fondurile federale de la oraș dacă Mamdani câștigă marți, „în afară de minimul necesar”. „Dacă candidatul comunist Zohran Mamdani câştigă alegerile pentru primăria oraşului New York, este foarte puţin probabil să contribui cu fonduri federale, altele decât minimul necesar, pentru prima mea casă iubită”, a spus Trump.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close