Islanda nu va participa la Concursul Muzical Eurovision 2026, a declarat miercuri postul public RUV, după ce organizatorul, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), a aprobat săptămâna trecută participarea Israelului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Decizia de a permite Israelului să participe la următoarea ediţie a concursului Eurovision, care va avea loc la Viena în luna mai, a determinat anterior Spania, Ţările de Jos, Irlanda şi Slovenia să se retragă în semn de protest, invocând comportamentul Israelului în războiul din Gaza.
„Din dezbaterea publică din această ţară şi din reacţia la decizia EBU de săptămâna trecută reiese clar că nu va exista nici bucurie, nici pace în ceea ce priveşte participarea RUV”, a declarat directorul general al postului, Stefan Eiriksson, citat într-un comunicat.
Islanda s-a numărat printre ţările care au solicitat săptămâna trecută să se voteze cu privire la participarea Israelului. Însă, EBU a decis să nu organizeze o votare, afirmând că a adoptat în schimb noi reguli menite să descurajeze guvernele să influenţeze concursul.
Islanda nu a câştigat niciodată concursul muzical, însă s-a clasat pe locul al doilea în 1999 şi 2009.
Concursul Muzical Eurovision datează din 1956 şi este urmărit de aproximativ 160 de milioane de telespectatori, potrivit EBU.
Săptămâna trecută, organizatorii concursului Eurovision au declarat că boicotul nu va afecta finanţarea ediţiei din 2026.
Ca urma a modificării regulamentului de către membrii EBU, toate ţările care doresc să participe la Eurovision pot participa, ceea ce înseamnă că nu există nimic care să împiedice participarea Israelului la ediţia din Viena.