x close

Siria a fost suspendată din Organizaţia Cooperării Islamice

de M.Z.    |    16 Aug 2012   •   09:58
Siria a fost suspendată din Organizaţia Cooperării Islamice 418 Foto: Intact Images/EPA

Summitul islamic desfăşurat în oraşul Mecca din Arabia Saudită a anunţat joi, la încheierea lucrărilor sale, suspendarea Siriei din Organizaţia Cooperării Islamice (OCI).

Participanţii au căzut de acord asupra "necesităţii de a se pune capăt imediat actelor de violenţă din Siria şi de a suspenda această ţară din OCI", se arată în comunicatul organizaţiei, potrivit AFP.

Summitul a făcut cunoscut că este "profund îngrijorat din cauza masacrelor şi acţiunilor inumane suportate de poporul sirian".

Secretarul general al OCI, Ekmeleddin Ihsanoglu, a calificat decizia adoptată ca "un mesaj puternic adresat de lumea musulmană regimului sirian". "Această lumea nu mai poate accepta un regim care îşi masacrează poporul folosind avioane, tancuri şi artilerie grea".

"Este, de asemenea, un mesaj adresat comunităţii internaţionale, care spune că lumea musulmană susţine o soluţie paşnică (în Siria), doreşte încheierea vărsării de sânge şi refuză ca această problemă să degenereze într-un conflict confesional şi să se extindă" în regiune, a continuat şeful OCI.

Suspendarea Siriei a fost recomandată de o reuniune preparatori a summitului care a durat două zile şi s-a desfăşurat în prezenţa a circa 40 de şefi de state arabe, africane şi asiatice, membre ale OCI.

O singură ţară dintre cei 57 de membri ai OCI, Iranul, aliat al regimului de la Damasc, s-a opus în mod deschis suspendării Siriei.



Citeşte mai multe despre:

Siria suspendare Damasc iran
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati