Antena 3 CNN Externe Siria. Cel puţin 11 soldaţi au fost ucişi în violenţele de sâmbătă din zona Alep

Siria. Cel puţin 11 soldaţi au fost ucişi în violenţele de sâmbătă din zona Alep

Siria. Cel puţin 11 soldaţi au fost ucişi în violenţele de sâmbătă din zona Alep
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
22 Sep 2012   •   14:19

Cel puţin 11 soldaţi sirieni au fost ucişi sâmbătă în violenţele din zona Alep, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, transmite AFP.

De asemenea, cel puţin cinci rebeli şi-au pierdut viaţa în aceste confruntări care se desfăşoară de mai multe ore în localităţile Orm şi Kafar Joum, în vestul provinciei Alep.
   
Aceste localităţi sunt situate în apropiere de frontiera cu Turcia. "În această zonă, statul nu mai este prezent decât în posturile militare şi administrative", a declarat Rami Abdel Rahmane, preşedinte al OSDO.
   
Potrivit lui, regimul sirian vrea cu orice preţ să-i impiedice pe rebeli să conecteze această zonă din provincia Alep cu provincia Idleb, întrucât ar rezulta o importantă regiune insurgentă la frontiera cu Turcia, care susţine revolta.
   
Tot sâmbătă, în oraşul Alep au fost auzite la primele ore ale dimineţii puternice explozii provocate de tiruri de artilerie.   

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close