x close

Siria va fi sancţionată economic. Liga Arabă a votat mai multe măsuri împotriva lui Bashar al-Assad

de N.B.    |    27 Noi 2011   •   17:55
Siria va fi sancţionată economic. Liga Arabă a votat mai multe măsuri împotriva lui Bashar al-Assad 414 Foto: Intact Images/EPA

19 miniştri de externe din cele 22 de ţări ale Ligii Arabe au votat, duminică, sancţionarea economică a Siriei, informează CNN.

Sancţiunile sunt impuse pentru a constrânge regimul lui Bashar al-Assad să înceteze represiunea protestatarilor prin violenţă.

"Toţi paşii pe care îi urmăm au ca scop evitarea unei intervenţii externe în Siria. Vom reuşi? Nu ştim. Sperăm că da. De aceea tot încercăm să rezolvăm situaţia în termenii lumii Arabe. Avem responsibilitatea, atât ca arabi, cât şi ca oameni, să oprim vărsarea de sânge din Siria", a declarat ministrul de Externe al Qatarului, Jassim Al Thani.

Miniştrii ţărilor din Liga Arabă u decis să înceteze colaborarea cu banca centrală a Siriei, să interzică oficialilor de rang înalt din Siria să ia contact sau să viziteze alte ţări arabe şi să îngheţe bunurile guvernului sirian.

Liga a anunţat că va fi înfiinţat un comitet care să stabilească modul în care vor fi implementate aceste sancţiuni.

Liban a votat împotriva sancţiunilor, iar Irakul s-a abţinut, nu este clar încă dacă cele două ţări vor respecta măsurile de sancţionare impuse de Liga Arabă.

Televiziunea de stat siriană, SANA, a decretat decizia Ligii drept una "lipsită de legalitate". Înainte de vot, SANA susţinea că acesta este o "procedură fără precedent, care contravine regulilor cooperării economice şi comerciale dintre ţările arabe şi ţinteşte poporul sirian".

Damascul a ratat vineri un termen limită la care ar fi trebuit să accepte propunerea Ligii Arabe care a cerut regimului al-Assad să permită monitorizarea evenimentelor din Siria, unde, conform ONU, au murit peste 3.500 de oameni în cele opt luni de proteste.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati