Antena 3 CNN Externe Slovacia ar putea importa gaz american prin Polonia dacă "preţurile ar fi rezonabile". Pellegrini: "Este o oportunitate unică"

Slovacia ar putea importa gaz american prin Polonia dacă "preţurile ar fi rezonabile". Pellegrini: "Este o oportunitate unică"

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 23:36 05 Noi 2025 Modificat la 23:36 05 Noi 2025
peter pellegrini presedintele slovaciei
Preşedintele Slovaciei, Peter Pellegrini. Foto: Getty Images

Preşedintele Slovaciei, Peter Pellegrini, a spus miercuri că "Slovacia ar putea înlocui importurile de gaze ruseşti cu cele americane, prin Polonia, dacă preţurile ar fi rezonabile". Șeful statului slovac s-a exprimat astfel favorabil față de acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o omologul său polonez, Karol Nawrocki, în cadrul unei întâlniri miercuri, la Bratislava, scrie Agerpres.

"Salut oferta președintelui și inițiativele guvernului polonez, care vor permite Poloniei să devină o alternativă importantă pentru importurile de gaze ale Slovaciei în viitor, prin interconectarea rețelelor noastre de gaze", a declarat Pellegrini într-o conferință de presă comună.

"Desigur, atât timp cât prețul este rezonabil și tarifele de tranzit sunt rezonabile (...); este o oportunitate unică de a ne diversifica și mai mult importurile de energie", a adăugat șeful statului, citat de agenția slovacă Tasr.

Slovacia și Ungaria se opun accelerării până în 2028 a deconectării complete a UE de la importurile de hidrocarburi din Rusia, lucru pe care restul statelor membre doresc să îl facă.

Prin votul împotriva acestei propuneri luna trecută, guvernul slovac, considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai Moscovei, a susținut că măsura ar pune în pericol securitatea energetică a țării deoarece Slovacia depinde încă de Rusia pentru a-și acoperi nevoile de hidrocarburi.

Karol Nawrocki a afirmat miercuri că Polonia va deveni în curând un centru de distribuție a gazelor provenite din SUA. Polonia are deja un terminal pentru gaz natural lichefiat (GNL) și așteaptă finalizarea lucrărilor unei a doua instalații, de tip plutitor, în viitorul apropiat.

"Țările din Europa Centrală și de Est au în față o sarcină uriașă în care trebuie să rămânem uniți pentru a obține independența față de gazul rusesc", a subliniat Nawrocki, evidențiind că Polonia nu primește gaz din Rusia.

Vizita oficială în Slovacia este prima vizită în străinătate pe care o efectuează președintele Nawrocki de când a preluat funcția de președinte al Poloniei în luna august.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close