Antena 3 CNN Externe Statele Unite au adoptat noi sancțiuni pentru Coreea de Nord

Statele Unite au adoptat noi sancțiuni pentru Coreea de Nord

Statele Unite au adoptat noi sancțiuni pentru Coreea de Nord
23 Aug 2017   •   09:08

Statele Unite au adoptat noi sancţiuni comerciale cu scopul de a spori presiunea asupra Coreei de Nord, dar au salutat recenta ”reţinere” a Phenianului, considerată un eventual prim pas către viitoare negocieri în dosarul nuclear.

Washingtonul a recurs în aceeaşi zi atât la critici, cât şi la stimulente. Potrivit News.ro, Secretarul de Stat american Rex Tillerson a ţinut astfel să profite de o conferinţă de presă despre strategia Statelor Unite în Afganistan şi să susţină în mod expres un discurs de liniştire, după escalada din iulie-august.

Discursul său a fost departe de ”focul şi furia” promise în urmă cu doar două săptămâni de preşedintele american Donald Trump, în cazul în care Coreea de Nord ar continua să ameninţe America cu ambiţiile sale nucleare.

”Sunt mulţumit să văd că regimul de la Phenian a demonstrat un anumit nivel de reţinere, pe care n-am văzut-o în trecut”, după adoptarea rezoluţiei ONU cu privire la noi sancţiuni extrem de dure, a notat el.

×
Subiecte în articol: sanctiuni Coreea SUA presiune dosar negocieri
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close