Antena 3 CNN Externe Statul Islamic atacă cu arme chimice? Victimele sale au ochii roşii, eritem cutanat şi dificultăţi respiratorii

Statul Islamic atacă cu arme chimice? Victimele sale au ochii roşii, eritem cutanat şi dificultăţi respiratorii

Statul Islamic atacă cu arme chimice? Victimele sale au ochii roşii, eritem cutanat şi dificultăţi respiratorii
de S.T.    |    26 Aug 2015   •   09:24

Militanți sirieni și ONG-uri medicale au anunțat marți că au documentat un atac cu arme chimice care a afectat zeci de persoane în localitatea siriană Marea, principalul bastion al rebelilor în provincia Alep (în nord), una dintre surse acuzând gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), transmite AFP.

Organizația Medici fără Frontiere (MsF) a anunțat că a îngrijit patru membri ai unei singure familii, care au fost expuși unor agenți chimici pe data de 21 august la Marea. Aceștia au prezentat simptome precum înroșirea ochilor, eritem cutanat, conjunctivită și dificultăți respiratorii. MsF nu a fost în măsură să confirme natura agentului chimic, dar pacienții afirmă că un obuz de mortier a lovit casa lor, iar după explozie s-a împrăștiat un gaz de culoare galbenă.


De asemenea, organizația Syrian American Medical Society (SAMS) susține că medicii săi din respectivul oraș au identificat substanța ca fiind gaz muștar, alte circa 50 de persoane dintr-un spital din apropiere prezentând la rândul lor simptome caracteristice expunerii la agenți chimici.

La rândul său, un ziarist din Marea a declarat că peste 50 de obuze de mortier lansate de SI au căzut vineri în centrul acestui oraș, iar exploziile au răspândit "un miros execrabil". Aceeași sursă susține că medicii dintr-un spital de campanie au relatat despre peste 25 de pacienți civili cu simptome precum asfixie, tuse severă, înroșirea feței și a ochilor și iritații cutanate, patru dintre ei fiind transferați în Turcia pentru că starea lor este gravă.

Gruparea SI încearcă de mai multe luni să preia controlul orașului Marea, considerat cea mai importantă rezervă de arme și combatanți din provincia Alep pentru rebelii care luptă atât împotriva regimului Bashar al-Assad cât și împotriva acestei grupări jihadiste sunnite.

Gazul muștar este un gaz de luptă asfixiant, care a fost folosit pentru prima dată în Primul Război Mondial. Acest gaz a fost interzis de ONU în anul 1993.

×
Subiecte în articol: arme chimice Siria jihadisti statul islamic
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close