Antena 3 CNN Externe Statul Islamic continuă politica terorii. 12 persoane crucificate şi apoi decapitate în Siria

Statul Islamic continuă politica terorii. 12 persoane crucificate şi apoi decapitate în Siria

Statul Islamic continuă politica terorii. 12 persoane crucificate şi apoi decapitate în Siria
15 Aug 2015   •   17:59

Jihadiștii grupării Statul Islamic (SI) din Libia au decapitat și au legat de cruci 12 combatanți angajați în luptă împotriva lor pentru controlul orașului Sirta (nord), a informat sâmbătă agenția de știri a autorităților recunoscute de comunitatea internațională, relatează Agerpres.

Potrivit agenției LANA, grupul extremist a executat vineri alți 22 de membri ai unei miliții rivale, care se aflau răniți într-un spital din Sirta. Agenția precizează că jihadiștii au incendiat spitalul.

Confruntări violente au avut loc începând de marți între jihadiștii SI și combatanții locali pentru controlul Sirta, orașul natal al fostului dictator Muammar Gaddafi.

O sursă locală a vorbit despre 'un adevărat război', în timp ce ambasadorul Libiei în Franța a descris un 'masacru'.

Sâmbătă, un reprezentant al autorităților locale a confirmat că lupta continuă să facă ravagii.

'Luptele continuă, în special în cartierul Trois (în partea de est a orașului), iar numărul morților crește', a spus oficialul sub rezerva anonimatului.

Vineri, un oficial local a declarat că luptele între locuitorii înarmați și jihadiștii SI au făcut zeci de morți și de răniți în ultimele patru zile în Sirta, fără a putea oferi o cifră exactă.

Ambasadorul Libiei la Paris, Chibani Abouhamoud, a afirmat că numărul morților este în jur de 200.

Violențele au izbucnit la Sirta după ce cadavrul unui cleric musulman marcant, Khaled bin Rajeb, a fost găsit într-o zonă suburbană a orașului, asasinat de care au fost făcuți vinovați insurgenți ai Statului Islamic.

Statul Islamic s-a implantat anul trecut în Libia, unde câștigă teren, profitând de haosul existent. SI a preluat controlul asupra aeroportului internațional din Sirta (450 km est de Tripoli) și amenință să controleze instalațiile petroliere din zonă.

Libia, aflată în război civil, este divizată între două guverne rivale: unul la Tripoli, sub Fajr Libya, coaliție de miliții dintre care unele islamiste, și altul la Tobruk, în est, singurul recunoscut de comunitatea internațională.

×
Subiecte în articol: statul islamic Siria executii decapitat
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close