Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană anunță că stocul de gaze naturale este de aproape 84%

Uniunea Europeană anunță că stocul de gaze naturale este de aproape 84%

​​​​​​​Reprezentanţii UE au dezvăluit că s-a ajuns un nivel ridicat de stocare a gazelor naturale, în ciuda problemelor provocate legate de aprovizionarea din Rusia.

Uniunea Europeană anunță că stocul de gaze naturale este de aproape 84%
Sursa foto: Sursa foto: ksb.com
de Alexandra Cojoianu    |    04 Ian 2023   •   19:56

Nivelul de stocare a gazelor naturale în UE este în prezent de aproape 84%, după ce anul trecut, cele 27 de ţări din Uniunea Europeană au început să îşi facă rezerve de gaze.

De asemenea, consumul de gaze a scăzut cu 20% din august până în noiembrie, ca urmare a temperaturilor ridicate şi a creşterii preţurilor.

Cantităţile au fost mai mari în decembrie decât media rezervelor din urmă cu patru-şase ani, în ciuda încercărilor Rusiei de a bloca aprovizionarea, au declarat oficialii, potrivit Mediafax.

„Este o poziţie destul de bună. Avem un nivel sănătos de stocare a gazelor pentru începutul acestui an, dar nu suntem în niciun caz mulţumiţi. Ştim că anul acesta va continua să fie o provocare", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Tim McPhie.

Înainte de război, gazele din Rusia reprezentau 40% din totalul importat de Europa, iar acum s-a ajuns la doar 9%.

×
Subiecte în articol: uniunea europeana gaze naturale stocuri
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close