Antena 3 CNN Externe SUA. 30 de pasageri ai unei aeronave răniţi în urma unor turbulenţe

SUA. 30 de pasageri ai unei aeronave răniţi în urma unor turbulenţe

SUA. 30 de pasageri ai unei aeronave răniţi în urma unor turbulenţe
21 Iul 2010   •   13:06

30 de oameni au fost răniţi, dintre care unul grav, după ce un avion a întâlnit turbulenţe severe în centrul Statelor Unite. Aeronava decolase din Washington şi se îndrepta spre Los Angeles. Deasupra statului Kansas au început problemele. Aparatul de zbor a intrat într-o zonă cu turbulenţe şi totul a început să tremure. Piloţii au luat decizia să aterizeze în Denver după ce au aflat că există mai mulţi răniţi la bord.

Iniţial, 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale dar numai o parte dintre ei au necesitat internarea. Unul dintre pasageri a fost grav rănit.

Deocamdată, nu sunt cunoscute cauzele care au dus la turbulenţele majore. Oficialii United Airlines au trimis un avion special care i-a transportat în Los Angeles pe cei care nu au avut de suferit în urma incidentului.

Antena 3

×
Subiecte în articol: zbor turbulente
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close