Antena 3 CNN Externe SUA. Cel mai devastator incendiu din Arizona s-a dublat în ultimele 12 ore

SUA. Cel mai devastator incendiu din Arizona s-a dublat în ultimele 12 ore

SUA. Cel mai devastator incendiu din Arizona s-a dublat în ultimele 12 ore
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
17 Iun 2011   •   23:17

Incendiul de proporţii din Arizona a continuat să se extindă şi a devenit mai intens vineri. Mai exact, aria afectată de incendiu aproape s-a dublat în doar 12 ore. Acest lucru a dus la alte evacuări, conform Arizona Central.

Incendiul a fost deja catalogat ca cel mai devastator din istoria Arizona. Guvernatorul statului a declarat stare de urgenţă şi a autorizat Garda Naţională să intervină, dacă este nevoie. Acum, aria afectată de flăcări este de 18.000 de acri.

Acum cinci zile, pompierii spuneau că au înregistrat ceva progrese în eforturile de a stinge incediul.

"Ne-a înconjurat, dar după ziua de astăzi (sâmbătă), suntem foarte optimişti", a declarat un reprezentant al pompierilor, Jerome MacDonald. Incendiul, care a izbucnit la 29 mai într-o regiune montană, este controlat în proporţie de 6%.

Printre alte efecte, calitatea aerului din New Mexico şi estul Arizonei s-ar putea înrăutăţi la acest sfârşit de săptămână din cauza incendiilor, au declarat oficiali din cadrul departamentului pentru sănătate şi mediu din New Mexico.

Circa 9.100 de persoane au fost evacuate din mai multe zone învecinate, în timp ce flăcările au distrus 29 de case.

×
Subiecte în articol: Arizona SUA incendiu
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close