Antena 3 CNN Externe SUA cer Rusiei "să-şi ia mâna" de pe Bashar al-Assad

SUA cer Rusiei "să-şi ia mâna" de pe Bashar al-Assad

SUA cer Rusiei "să-şi ia mâna" de pe Bashar al-Assad
03 Sep 2012   •   12:12

Statele Unite ale Americii şi-ar dori o poziţie mai fermă şi o declaraţie clară din partea Rusiei în care Moscova să renunţe la sprijinul militar acordat regimului de la Damasc, condus de Bashar al-Assad.
Punctul de vedere american a fost susţinut de către Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

"Ne-am exprimat opinia referitoare la politica Rusiei. Ne-am dori ca autorităţile de la Kremlin să fie mai ferme, să se delimiteze de Assad şi să renunţe la suportul militar şi logistic acordat acestui regim", a declarat Nuland într-o conferinţă de presă.

De la începutul conflictului sirian, din martie 2011, peste 20.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, conform unor estimări furnizate de opozanţii regimului Assad. Occidentul susţine înlăturarea de la putere a preşedintelui Assad, în timp ce Rusia şi China sunt de părere că ambele tabere beligerante din Siria sunt responsabile pentru evenimentele sângeroase, care au împins ţara spre un război civil.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a acuzat Rusia că furnizează Damascului elicoptere de asalt şi muniţie, folosite în masacrarea insurgenţilor din oraşele siriene.

De cealaltă parte, oficialii de la Moscova au spus că au un contract în derulare cu puterea de la Damasc, care prevede reparaţia aparatelor de zbor ale armatei siriene. Ruşii neagă acuzaţiile americanilor, care spun că aceste aparate ar fi folosite împotriva civililor.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close