Tinere - influencer condamnate la închisoare pentru conținutul postat pe Tik Tok. Incredibil de ce sunt acuzate fetele!

de Redacția    |    28 Iul 2020   •   18:15
Tinere - influencer condamnate la închisoare pentru conținutul postat pe Tik Tok. Incredibil de ce sunt acuzate fetele!

Cinci tinere celebre pe Tik-Tok, rețeaua socială-fenomen care i-a cucerit pe internauții din toată lumea, au fost condamnate la închisoare din cauza tipului de conținut pe care l-au postat.

Autoritățile din Cairo, Egipt, au decis ca tinerele să își petreacă următorii doi ani după gratii. Se pare că fetele au fost găsite vinovate de ”încălcarea valorilor și principiilor familiei prin postări imorale, cu care au promovat traficul de persoane”, potrivit Reuters.

Mai mult, influencerițele au primit și amenzi de 300.000 de lire egiptene, ceea ce înseamnă în jur de 19.000 de dolari pentru că au încălcat valorile și principiile Egiptului, națiune musulmană conservatoare.

Acuzațiile care li se aduc tinerelor

Una dintre fete, Haneen Hossam (20 de ani), studentă la Universitatea Cairo, e acuzată că le-a încurajat pe tinere să se întâlnească cu bărbați prin intemediul unei aplicații video și să înceapă relații cu aceștia. Fata are circa un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram și a fost arestată în aprili pentru clipul video respectiv. Autoritățile au interpretat mesajul ei ca o modalitate de a promova sexul online.

O altă tânără, Mawada al-Adham (22 de ani), care are cel puțin două milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, ar fi publicat fotografii și video-uri indecente pe rețelele sociale. Ea a fost arestată în mai.

De asemenea, alte trei influencerițe, despre care se spune că le-au ajutat pe cele două tinere acuzate să-și gestioneze conturile pe social media, au fost și ele condamnate la închisoare.

Într-o țară atât de conservatoare precum Egipt, a poza mașini de lux sau a a te filma în timp de dansezi prin casă poate fi considerat un lucru provocator. Avocatul uneia dintre fete a spus că acestea vor contesta verdictul.

Parlamentarii din Egipt au cerut guvernului să suspende aplicația Tik Tok, pe motiv că promovează nuditatea și imoralitatea.

 

Parteneri
x close