Antena 3 CNN Externe Tinerii din India protestează, nemulțumiți că vor lucra în armată pe perioadă determinată

Tinerii din India protestează, nemulțumiți că vor lucra în armată pe perioadă determinată

Mai multe state din India, inclusiv Bihar şi Telangana, au fost marcate de proteste uriaşe împotriva unui plan guvernamental de a angaja soldaţi cu contracte pe perioadă determinată şi nu permanente.

Tinerii din India protestează, nemulțumiți că vor lucra în armată pe perioadă determinată
Sursa foto: Twitter/MarkoObdam
de Alexandra Ionescu    |    18 Iun 2022   •   15:54

Noul program Agnipath se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 17,5 şi 21 de ani. Candidaţii selectaţi se vor înrola în serviciile armate timp de patru ani, după care doar un sfert dintre ei vor fi păstraţi, conform BBC.

Protestatarii spun că planul guvernului de a angaja soldaţi pe perioadă determinată le va reduce şansele de a obţine mult râvnitele locuri de muncă militare permanente, care garantează salarii fixe şi pensii.

Guvernul susţine că reformele vor reduce şomajul şi cheltuielile militare şi a promis că va crea sute de mii de alte locuri de muncă pentru tinerii indieni. Mai multe trenuri au fost incendiate în semn de protest, informează Mediafax.

×
Subiecte în articol: India protest tineri lege armata
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close